CONTENCIOS ADMINISTRATIV Anulare hotărâre emisă de Consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ
Încetare de drept a contractului individual de muncă a unui asistent universitar, pentru neobţinerea în termen a diplomei de doctor
Lipsa unei probaţiuni dincolo de orice dubiu rezonabil din care să rezulte că infracţiunea de înşelăciune a fost comisă de inculpat
Expropriere. Titularul dreptului
Greşita condamnare a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de furt şi de distrugere faţă de lipsa tipicităţii subiective a faptelor
Acordare măsuri reparatorii sub forma compensării cu alte bunuri
Decizie debit, pensie specială fost grefier, aplicabilitate amnistie fiscală parţială
Contestaţie în anulare exercitată împotriva unei hotărâri date în apel, întemeiată pe prevederile art. 503 alin. 2 pct. 3 Cod de procedură civilă. Inadmisibilitate
Revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-a respins ca inadmisibil recursul.
Recurs. Procedura insolvenţei. Recurs împotriva Sentinţei de confirmare a planului de reorganizare, formulat de un pretins creditor al unei creanţe curente. Lipsa calităţii sale procesuale active grefată pe lipsa calităţii de creditor îndreptăţit să parti
Recurs. Anulare act administrativ fiscal. Deductivitatea unor cheltuieli efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în scopul realizării veniturilor
Apel. Cerere de ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea înregistrării incidentului de plată în Centrala Incidentelor de Plăţi. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 997 din Noul Cod de procedură civilă.
Apel. Procedura insolvenţei. Inadmisibilitatea apelului formulat de un creditor împotriva Încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei la cererea debitorului, câtă vreme creditorul are deschisă calea opoziţiei la deschiderea procedurii.
Recurs. Procedura insolvenţei. Inaplicabilitatea art. 115 alineat 3 din Legea nr. 85/2006 dacă în patrimoniul debitoarei nu există decât un singur bun.
Recurs. Contestaţie hotărâre adunare creditori prin care s-a votat planul de reorganizare, pe motiv că planul a fost propus şi depus de către debitoare, prin administrator special, în condiţiile în care, anterior, debitoarei i se ridicase dreptul de admin
Recurs. Anulare decizie emisă de Garda Financiară - Comisariatul General. Reîncadrarea reclamantului într-o funcţie publică de execuţie similară
Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere formulată de un creditor, de obligare a debitoarei la plata unei sume de bani reprezentând cheltuieli de conservare şi administrare a bunurilor debitoarei, întemeiată pe prevederile art. 121 din Legea nr. 85/2006 şi p
Recurs. Anulare raport de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarului public
Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere de constatare a executării de către debitoare, în procedură, a tuturor obligaţiilor faţă de o creditoare garantată şi de radiere a ipotecilor constituite în favoarea acesteia. Competenţa judecătorului sindic
Recurs. Contestaţie la tabelul definitiv de creanţe formulată de administratorul special al debitoarei, după trecerea debitoarei în faliment. Calitate procesuală activă. Admisibilitate. Atribuţiile administratorului special după trecerea debitoarei în fal