Lovirea sau alte violenţe
Furt calificat
Redeschiderea procesului penal
3.Revizuire. Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.pen-1968).
Viol. Prejudiciul material şi moral rezultat din încălcarea libertăţii sexuale dă dreptul la reparaţie, care se naşte din ziua cauzării prejudiciului.
Internare medicală provizorie
Ȋn cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativă, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă
Abandon de familie
Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii
Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei
Admiterea cererii de redeschidere a procesului penal atrage desfiinţarea de drept a hotărârii pronunţate în lipsa persoanei condamnate, conform disp. art. 469 alin. 7 C. pr. pen.
Tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național (Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic)
Când instanţa dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa aplică infractorului un avertisment, conform art. disp. art. 81 alin.1 C.pen.
Internare medicală (art. 247 Cod procedură penală- art. 110 Cod penal)
Furt ( art. 208 alin. 1 Cod penal-1968/art. 228 C.pen.). Violare de domiciliu (art. 192 alin. 1 Cod penal-1968/ art. 224 Cod pena). Furt calificat (art. 229 alin.2 lit. b Cod penal). Legea penală mai favorabilă. Minoritate. Măsura educativă a asistării
Ȋn cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, conform art. 131 Cod penal-1968
Măsura educativă a libertăţii supravegheate se justifică a fi aplicată, având în vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, persoana inculpatei, precum şi concluziile referatului de evaluare.
Braconaj (art. 42, alin. 1, lit. a1 şi j, alin. 2, lit. a şi d din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic). Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (art. 279, alin. 1 C.pen. - 1968).
Vătămare corporală. După ascultarea inculpatului, instanţa poate admite, prin încheiere, cererea de judecare potrivit procedurii abreviate, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 320¹ C. pr. pen.-1968.
Furt ( art. 208 alin. 1 Cod penal-1968). Violare de domiciliu (art. 192 alin. 1 Cod penal-1968). Lovire sau alte violenţe ( art. 180 alin. 2 Cod penal-1968).