Chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale şi a recunoscut obiectiv săvârşirea faptei, tribunalul apreciază că în favoarea acestuia nu pot fi reţinute circumstanţele atenuante prev.de art. 74 lit.”a” şi „b” Cod penal, deoarece, pe de o parte, si...
Întrucât cursul prescripţiei a fost întrerupt prin actele de urmărire penală efectuate, în cauză sunt incidente disp.art. 124 Cod penal, referitoare la prescripţia specială, potrivit cărora prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ...
Cum în raport cu reglementarea cuprinsă în art. 52 alin. 1 rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal, prin „ pedeapsa prevăzută de lege” se înţelege o măsură de constrângere în limitele fixate prin textul incriminator, din Codul penal sau din legea special...
Fapta reţinută în sarcina inculpatului de a aplica lovituri părţii vătămate, într-o zonă vitală (cap), cu un corp dur, apt să provoace moartea (bâtă) şi cu intensitate sporită, fapt ce a provocat leziuni grave, cu punerea în primejdie a vieţii victim...
Pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpaţilor subzistă şi impune o intervenţie promptă din partea autorităţilor judiciare în contextul în care infracţiunile de criminalitate organizată, având o rezonanţă sporită în rândul op...
În ce priveşte noile obligaţii stabilite prin aceeaşi ordonanţă de către procuror, luarea acestora nu este motivată în niciun fel de către acesta, din analiza actelor şi lucrările dosarului de urmărire penală nerezultând intervenirea unor motive care...
Pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive este necesară existenţa relei-credinţe, respectiv o eludare sistematică, în scopul sfidării autorităţilor sau a obstrucţionării cercetărilor, or...
Este cert că petenţii au relaţiile personale apropiate pe care în mod obişnuit le au fraţii ca rude de sânge, deci există o legătură biologică efectivă, dezvoltată şi de faptul că sunt asociaţi la firma S.C. ”G.T.” S.R.L Năsăud, iar în condiţiile ace...
În ce priveşte pretenţiile civile (daune materiale) formulate de părţile vătămate, acestea urmează a fi respinse întrucât nu numai că nu au fost dovedite, dar sumele de bani solicitate, reprezentând veniturile obţinute din practicarea prostituţiei, n...
În ceea ce priveşte reţinerea art. 73 lit. a Cod penal, instanţa a apreciat că dispoziţiile textului de lege menţionat nu sunt incidente în cauză, întrucât probatoriul testimonial administrat în cauză relevă faptul că inculpatul a intervenit în confl...
Pericolul pentru ordinea publică nu rezultă nici din natura faptei comise, nici din împrejurările săvârşirii acesteia, nici din modalitatea de acţionare, dar nici din cuantumul pretinsului prejudiciu
La aprecierea stării de pericol social concret pentru ordinea publică s-a avut în vedere nu doar natura infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, dar şi modalitatea concretă în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, caracterul or...
În cauză sunt întrunite cerinţele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi în modalitatea descrisă anterior, relevante fiind îndeosebi declaraţiile inculpa...
Din chiar declaraţia inculpatului rezultă că acesta a fost iniţiatorul şi coordonatorul grupului infracţional, existând riscul ca, lăsat în libertate, să continue activitatea infracţională cu atât mai mult cu cât acesta este trimis în judecată în dos...
Reţinându-se în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării acesta poate fi ţinut să repare prejudiciul cauzat părţii vătămate, doar proporţional cu culpa sa în producerea faptului generator de prejudicii
Aspectul de netemeinicie al hotărârii invocat de inculpatul apelant I. M. D., privitor la dozarea pedepsei, pe care a apreciat-o prea mare în raport de împrejurarea că a recunoscut fapta şi a recuperat prejudiciul cauzat, nu este întemeiat având în v...
Procedând la individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, cu referire la: limitele speciale ale pedepselor, pericolul social concret al faptelor comise, împrej...
Trebuie evidenţiată diferenţa esenţială care există între legitima apărare şi starea de provocare, în sensul că, în timp ce la legitima apărare atacul trebuie să fie actual (în curs de desfăşurare) sau iminent (pe cale de a se produce), la provocare,...
Raportat la apărările inculpatului, apar ca ilogice conduita sa de a fugi de la locul faptei, imediat ce a fost descoperit de L.P., precum şi faptul că urmare a activităţii sale a degradat în mod accentuat sistemele de închidere şi siguranţă a accesu...
Deşi omisiunea înregistrării vizează un număr de 3 documente fapta de a nu le înregistra pe acestea este constituită dintr-un singur act material, astfel încât nu se impunea reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. 2 Cod penal referitoare la infracţiune...