Contestație la executare.
Anulare ordonanță de plată. Lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.
CONSTATARE NULITATE ACT JURIDIC CLAUZE ABUZIVE. Caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de acordare.
contestaţie la executare – desfiinţarea titlului executoriu în calea de atac
Acţiune în constatare clauze abuzive. Neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor pentru a reţine o clauză abuzivă.
acţiune în răspundere delictuală – nefiind îndeplinită una dintre condiţiile esenţiale ale atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, este de prisos analizarea celorlalte condiţii, prevăzute de lege
Declaraţie dată în calitate de învinuit în cursul urmăririi penale; luarea la cunoştinţă despre procesul penal; netemeinicia cererii
clauze abuzive – obligarea primirii de către bancă suma în lei la cursul de schimb de la data acordării creditului în schimbul valutei acordate constituie o obligaţie esenţială, reprezintă însăşi cauza contractului de credit şi prin urmare excede protecţi
Acţiune în răspundere delictuală. Lipsa faptei ilicite.
Plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, stabilirea competenţei, normă specială imperativă art. 56 alin 2 Lg 188/2000
Acţiune în revocarea donaţiei, valoarea obiectului cererii determinată în funcţie de valoarea impozabilă a bunului obiect material al contractului de donaţie din care se deduce valoarea dreptului de uzufruct potrivit legislaţiei fiscale.
Daune cominatorii, inaplicabilitatea art. art. 1516 C. civ. art. 1527 si 1528 C. civ. care se refera la drepturile creditorului in cazul existentei unor raporturi obligationale, in cazul executarii silite in natura a unor obligatii de a face sau de a nu
clauze abuzive – Clauzele incriminate privind rambursarea creditului in CHF la cursul de la data fiecarei rate fac parte din obiectul esential al contractului si nu pot fi calificate ca abuzive;
Tâlhărie
Conflict de competenţă. Contract de management. Recuperare prejudiciu
contestaţie la executare
Minori şi familie - plasament
Pretenţii
pretenţii daune morale – accident rutier; neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale în raport de repararea anterioară a prejudiciului şi lipsa apariţiei unui prejudiciu nou
Acţiune în constatare