Contestatie la executare. Momentul începerii curgerii termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita în cazul titlurilor executorii reprezentate de hotararile judecatoresti pronuntate sub imperiul vechiului cod de procedura civila.
CONTESTAȚIE LA EXECUTARE
Comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.
ACȚIUNE ÎN CONSTATARE
ACȚIUNE ÎN CONSTATRE
Infracţiunea de spălare a banilor. Autorul sau complicele unei infracţiuni principale nu pot avea şi calitatea de autor/complice al infracţiunii derivate, prevăzută de art. 29 al. 1 lit. c din Legea nr. 656/2002, săvârşită în legătură cu produsul infracţi
Apel. Procedura insolvenţei. Posibilitatea practicianului în insolvenţă de a solicita oricând înlocuirea sa, pentru motive bine justificate, dar neimputabile. Invocarea, ca şi motiv de înlocuire, a imposibilităţii de a colabora cu creditorii în mod eficie
CONDUCERE FĂRĂ PERMIS. DEFINIȚIE AUTOVEHICUL. MOPED. EROARE DE DREPT. DISPOZIŢII EXTRAPENALE CONŢINUTE ÎNTR-O NORMĂ PENALĂ.
Respingerea obligării ORC la emiterea certificatului constatator al dreptului de proprietate asupra activelor rămase după radierea societătii. Lipsa calitătii procesual pasive a ORC pentru intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului.
Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă. Inadmisibilitate
Rejudecare după casare. Încălcarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac. Art. 418 alin. 2 Cod procedură penală.
Pact comisoriu, inserat expres de către părţi în cuprinsul Acordului-cadru . Rezilierea întemeiată pe pactul comisoriu este o reziliere convenţională, reglementată de dispoziţiile art. 1.550 alin. 2 şi art. 1.553 din Codul civil.
Reindividualizarea regimului sancţionator prin aplicarea pedepsei amenzii, faţă de inexistenţa unei nevoi de supraveghere a inculpatului
Termenul de prescripţie în promovarea acţiunii în răspunderea patrimonială a salariatului în urma constatării prejudiciului de Camera de Conturi
Vânzare spaţii medicale. Modul de stabilire a preţului.
Dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii nu poate conduce la anularea titlului de proprietate al proprietarului nediligent împotriva căruia s-a uzucapat
Contestaţie în anulare. Nelegală citare.
Compensații aferente anului 2014. Incidența Orientărilor UE 2014/C204/01 privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale pentru perioada 2014-2020.
Recurs. Anulare decizie emisa de Directorul Directiei Silvice. Sanctionare disciplinara
Recurs. Casare cu trimitere pentru o noua judecare. Nemotivarea hotarârii judecatoresti