Contract de vânzare – cumpărare cu discount încheiat în perioada de observaţie. Nulitate. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 85/2006.
Obligaţia de a face
Drept procesual penal. Necitarea comunei în calitate de persoană vătămată.
Acţiune în despăgubiri pentru durata cercetării penale finalizată cu soluţie de scoate de sub urmărire penală.
Infracţiunea continuată. Dispoziţii legale aplicabile: art. 35 cod penal
Grupe de muncă. Încadrare retroactivă. Ordonanţa nr. 50/1990 pct. 6,3 şi Legea nr. 19/2000.
Insolvenţa. Interes personal, născut, legitim şi actual în interpretarea art. 111 din Legea nr. 85/2014.
Drepturi salariale ale cadrelor didactice. Prescipţie. Legea nr. 1-2011; art. 253 Cod civil
Legea 302/2004. Cerere având ca obiect recunoaşterea hotărârilor penale străine şi transferul într-un penitenciar din românia.
Acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Respectarea deciziilor I.C.C.J. pronunţat
Insolvenţa. Infirmare plan de reorganizare. Votul creditorilor subordonaţi. Neîntrunirea majorităţii absolute în categoria creanţelor chirografare.
Civil. Contracte. Clauză abuzivă. Nulitate parţială contract.
Drept penal parte specială. Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Provocare.
Litigiu funcţionar public. Poliţist local. Despăgubiri pentru neacordarea timpului liber corespunzător orelor lucrate peste durata normala de lucru începând cu ianuarie 2012. Nelegalitate conform legilor cadru privind salarizarea personalului plătit di
Contestatie act administrativ. Proces verbal de control si constatare creanţe bugetare în sarcina beneficiarilor fondurilor europene. Act emis de OIRPOSDRU. Nerespectarea principiului proporţionalităţii sancţiunii raportat la predictibilitatea pro
Obiecţiuni raport final depuse tardiv. Sancţiune decădere
Teza prejudiciului şi natura juridică a cererii de opoziţie. Caracter prejudiciant al majorării de capital social prin aport în natură şi cesiune dă părţi sociale.
Procedura insolvenţei Legea nr. 85/2006. Contestaţie plan de distribuire potrivit art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006. Natura juridică a impozitelor şi taxelor locale aferente bunului garantat valorificat.
Eliberare cauţiune consemnată conform art. 104 din Legea nr. 85/2006. Debitor aflat în faliment.
Drept civil. Daune morale din delicte de presă. Aplicarea dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 Cod civil coroborat cu art. 8 şi art. 10 din CEDO