Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Decizie - 28.03.2017

Apel. Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul definitiv de creanţe. Admisibilitatea contestaţiei doar în situaţia în care falsul, dolul sau eroarea esenţială au fost descoperite după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor la tabelul preli

Decizie - 21.03.2017

Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere formulată de un creditor de obligare a lichidatorului judiciar la plata prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei sale legale, cu consecinţa împiedicării creditorului de a participa la distribuirea fonduril

Decizie - 14.03.2017

Apel. Litigii cu profesionişti. Pretenţii. Lipsa calităţii procesuale pasive a reprezentantului în România al unui asigurator străin (în speţă polonez) într-un litigiu având ca obiect plata daunelor pe care trebuia să le suporte însuşi asiguratorul

Decizie - 02.03.2017

Apel. Litigii cu profesionişti. Cerere de radiere a reclamantului din funcţia de administrator statutar al unei societăţi comerciale, în condiţiile în care demisionase din funcţie, iar demisia era înregistrată în registrul comerţului, însă continua să răs

Decizie - 27.09.2016

Recurs. Procedura insolvenţei. Recurs împotriva Sentinţei de confirmare a planului de reorganizare, formulat de un pretins creditor al unei creanţe curente. Lipsa calităţii sale procesuale active grefată pe lipsa calităţii de creditor îndreptăţit să parti

Decizie - 22.09.2016

Apel. Cerere de ordonanţă preşedinţială având ca obiect suspendarea înregistrării incidentului de plată în Centrala Incidentelor de Plăţi. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 997 din Noul Cod de procedură civilă.

Decizie - 22.09.2016

Apel. Procedura insolvenţei. Inadmisibilitatea apelului formulat de un creditor împotriva Încheierii de deschidere a procedurii insolvenţei la cererea debitorului, câtă vreme creditorul are deschisă calea opoziţiei la deschiderea procedurii.

Decizie - 20.09.2016

Recurs. Procedura insolvenţei. Inaplicabilitatea art. 115 alineat 3 din Legea nr. 85/2006 dacă în patrimoniul debitoarei nu există decât un singur bun.

Decizie - 20.09.2016

Recurs. Contestaţie hotărâre adunare creditori prin care s-a votat planul de reorganizare, pe motiv că planul a fost propus şi depus de către debitoare, prin administrator special, în condiţiile în care, anterior, debitoarei i se ridicase dreptul de admin

Decizie - 13.09.2016

Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere formulată de un creditor, de obligare a debitoarei la plata unei sume de bani reprezentând cheltuieli de conservare şi administrare a bunurilor debitoarei, întemeiată pe prevederile art. 121 din Legea nr. 85/2006 şi p

Decizie - 06.09.2016

Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere de constatare a executării de către debitoare, în procedură, a tuturor obligaţiilor faţă de o creditoare garantată şi de radiere a ipotecilor constituite în favoarea acesteia. Competenţa judecătorului sindic

Decizie - 06.09.2016

Recurs. Contestaţie la tabelul definitiv de creanţe formulată de administratorul special al debitoarei, după trecerea debitoarei în faliment. Calitate procesuală activă. Admisibilitate. Atribuţiile administratorului special după trecerea debitoarei în fal

Decizie - 14.06.2016

Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere de constatare nulitate absolută raport de activitate întocmit de administratorul judiciar. Tardivitate. Posibilitatea contestării raportului doar în condiţiile şi în termenul reglementate de art. 21 din Legea nr. 85/2

Decizie - 09.06.2016

Apel. Inadmisibilitatea suspendării de către instanţă a Deciziilor Consiliului de Administraţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni.

Decizie - 09.06.2016

Apel. Procedura insolvenţei. Nelegalitatea înscrierii provizorii, în tabelul preliminar de creanţe, a creanţelor garantate, până la evaluarea garanţiilor.

Decizie - 09.06.2016

Apel. Procedura insolvenţei. Imposibilitatea legală a creditorului majoritar de a desemna, prin decizie, un administrator sau lichidator judiciar, în locul celui numit provizoriu de instanţă, dacă creditorul majoritar deţine o creanţă sub condiţie împotri

Decizie - 09.06.2016

Apel. Litigii cu profesionişti. Admisibilitatea cererii prin care administratorul unei societăţi comerciale solicită instanţei să dispună radierea sa din această funcţie.

Decizie - 24.05.2016

Recurs. Litigii cu profesionişti. Imposibilitatea legală a administratorului societăţii comerciale de a transmite în mod tacit dreptul de a reprezenta societatea.

Decizie - 19.05.2016

Apel. Procedura insolvenţei. Imposibilitatea formulării cererii de antrenare a răspunderii administratorului statutar în temeiul dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, de către un creditor, ulterior închiderii procedurii insolvenţei debitoarei.

Decizie - 12.05.2016

Apel. Procedura insolvenţei. Obligaţia administratorului judiciar de a întocmi tabelul definitiv de creanţe, cu consecinţa curgerii termenului pentru depunerea planului de reorganizare, chiar dacă contestaţia la tabelul preliminar de creanţe nu era soluţi