PROCEDURA INSOLVENTEI . Contestatie în anulare. Notificarea deschiderii procedurii insolventei, facuta de lichidatorul judiciar, transmisa unui creditor, prin scrisoare recomandata, cu confirmare de primire, dar fara continut declarat. Încalcarea dispozit
DREPT PROCESUAL PENAL.Nulitatea încheierii judecatorului de camera preliminara. Publicitatea sedintei de judecata. Citarea partilor. Trimiterea cauzei spre rejudecare
Interesul în declararea recursului. Condiţii. Interes născut şi actual.
PROCEDURA INSOLVENTEI . Apel. Cerere de încuviintare a executarii provizorii a Sentintei atacate, formulata pentru prima data în fata instantei de apel. Inadmisibilitate.
Instanţa competentă să soluţioneze întregul dosar în caz de casare şi trimitere spre rejudecare după strămutarea cauzei.
Apel. Cerere de încuviinţare a executării provizorii a Sentinţei atacate, formulată pentru prima dată în faţa instanţei de apel. Inadmisibilitate.
Acţiune în anulare sentinţă arbitrală întemeiată pe dispoziţiile articolului 608 lit.h Cod procedură civilă
PROCEDURA INSOLVENTEI . Apel. Lipsa calitatii de titlu executoriu european a unui contract de credit care pe teritoriul României constituie titlu executoriu.
Apel. Tardivitate
Apel.Ieşire din indiviziune
Regulator de competență. Conflict negativ de competență, în etapa apelului, cu privire la o cauză având ca obiect nulitatea absolută a încheierilor emise de notarul public
REDESCHIDERE PROCES PENAL - CERERE RESPINSĂ
Cerere de modificare control judiciar. Condiții de admitere. Încuviințarea părăsirii țării
TERMENUL DE DEPUNERE A PROPUNERII DE PRELUNGIRE A ARESTĂRII PREVENTIVE LA JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI
Condiţii.Desfiinţarea sentinţei. Măsuri preventive.
Contestaţie formulata împotriva măsurii asiguratorii instituite prin ordonanţa procurorului
Nelegalitate. Necitarea părţilor în procedura camerei preliminare, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare
Renunţarea la judecată
Apel. Invocarea nelegalei citări.
DREPT PROCESUAL PENAL. Camera preliminară. Verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.