Contestație la executare; Decizia CCR nr. 536/2011 cu privire la dispozitiile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala; inadmisibilitatea cererii de anulare a unei încheieri pronunțate conform art. 200, ali
Plângere contravențională; fișe de magazie; raport de producție; metode de ținere a contabilității
Ordonanță președințială; stabilire domiciliu minor; condiţii de admisibilitate; condiţia existenței unui pericol iminent pentru dezvoltarea copilului; interesul superior al minorului; prezumția legală a îndeplinirii condiției urgenței în cazul existenței
Reindividualizare sancţiune contravenţională
Temeinicie proces verbal de contravenţie; alcooltest
Activităţi de comerţ, fără deţinere de autorizaţie de comercializare eliberată în condiţiile legii sau o formă de autorizare pentru a desfăşura activităţi economice în mod independent pe teritoriul României
Anulare titlu de proprietate; dovada mandat acordat pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
Divorţ prin acord; învoiala soţilor în cee ace priveşte capetele accesorii divorţului
Inadmisibilitate ordonanţă de plată; necesitatea administrării de probe incompatibile cu procedura specială
Condiţii de admisibilitate a ordinului de protecţie
Temeinicie process verbal de contravenţie
condiţii schimbare locuinţă minor; concubini
cerere reexaminare ajutor public judiciar
drept de preempţiune; nulitate contract de vânzare-cumpărare
pensie de întreţinere; acordare de la majorat în continuarea studiilor
obligaţia de a face; eliberarea duplicatului titlului de proprietate
uzucapiune; excepţia autorităţii de lucru judecat
restituire împrumut; contract de creditare societate; înscris sub semnătură privată
contestaţie la executare; titlu executoriu în materie fiscală emis fără comunicarea prealabilă a unui titlu de creanţă
contestaţie la executare; competenţă teritorială