Spete jurisprudenta

Sentinţă civilă - 13.12.2018

Cerere având ca obiect anularea procesului-verbal al adunării creditorilor. Respingere

Sentinţă civilă - 07.11.2018

Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de către creditor, respinsă ca inadmisibilă pentru neachitarea cauţiunii stabilită de instanţă

Sentinţă civilă - 07.11.2018

Cerere pentru deschiderea procedurii insolvenţei formulată de către creditoare; Nerespectarea obligaţiei de consemnare a cauţiunii sancţionată cu inadmisibilitatea cererii de deschidere a procedurii, fără analiza condiţiilor de fond a cererii

Sentinţă civilă - 23.07.2018

Contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor

Sentinţă civilă - 11.01.2018

Cerere de ridicare a dreptului de administrare al societăţii debitoare, formulată de către administratorul judiciar, în considerarea prevederilor art. 85 alin. 5 din Legea nr. 85/2014

Sentinţă civilă - 26.10.2017

Contestaţie împotriva deciziei creditorului majoritar de desemnare în calitate de administrator judiciar a unui practician în insolvenţă ţi de înlocuire a administratorului judiciar confirmat în cauză. Soluţie de admitere, cu consecinţa anulării în întreg

Sentinţă civilă - 03.10.2017

Contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor, înclusiv cerere admisă având ca obiect repunerea în termenul de declarare a creanţei

Sentinţă civilă - 06.04.2017

Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor promovată pentru recuperarea unei garanţii de bună execuţie. Cerere respinsă

Sentinţă civilă - 26.01.2017

Omisiunea predării către lichidatorul judiciar şi deturnarea sumelor de bani încasate de către debitoare după deschiderea procedurii insolvenţei

Sentinţă civilă - 05.12.2008

Faliment -angajare răspundere administrator.

Sentinţă civilă - 12.11.2008

Insolvenţă - contestaţie la tabelul preliminar.

Sentinţă civilă - 01.10.2008

Faliment - angajare răspundere administrator

Sentinţă civilă - 23.11.2005

Faliment. Nulitatea plăţi efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii (art. 49 din Legea nr. 64/1995 republicată).

Sentinţă civilă - 14.09.2005

Faliment. Contestaţie împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului în insolvenţă. Tardivitate. Neînscrierea caracterului garantat al creanţei unui creditor.

Sentinţă civilă - 04.07.2005

Faliment. Angajarea răspunderii patrimoniale ale membrilor organelor de conducere ale debitoarei supusă procedurii insolvenţei