Rezoluţiune antecontract de vânzare cumpărare. Restituire avans
Acţiune pentru obligarea la despăgubiri a administratorului/lichidatorului ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii cu întârziere a atribuţiilor legale în cadrul procedurii de insolvenţă. Cale de atac.
revendicare imobiliara,uzucapiune
Reconstituire vechime – Ordinul MMPS nr. 50/1990
Protecţia consumatorului Contract de credit Ofertă înşelătoare de contractare a împrumutului în monedă străină (franci elveţieni) Neinformarea completă, corectă şi precisă ale serviciilor financiare oferite conform art.27 şi 45 din codul consumului
Ocolul silvic privat este un subiect de drept privat, nu unul de drept public, astfel încât relaţiile de muncă dintre acesta şi salariaţii săi sunt în mod evident reglementate de Codul Muncii. O.U.G. nr. 59/26.05.2000 privind personalul silvic se aplică n
Taxa de viciu pentru jocurile de noroc. Neîncălcarea principiului certitudinii impunerii şi dreptului contribuabilului de a determina influenţa sarcinii fiscale asupra activităţii contribuabilului.
Litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecată, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, urmează a fi soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic.
Litigiu cu profesionistii - constatarea nulitatii clauzelor abuzive
contestaţie la executare silită
Recurs. Anulare decizie emisă de Garda Financiară - Comisariatul General. Reîncadrarea reclamantului într-o funcţie publică de execuţie similară
Soluțiile instanței în cazul acordului de recunoaștere a vinovăției
Distribuirea de sume în cadrul procedurii de faliment între creditori garantaţi care nu au acelaşi rang de prioritate - art. 24 din Legea nr.85/2006
Procedura insolvenței. Conversia reorganizării judiciare în faliment. Calitate procesuală activă.
Deschiderea procedurii insolvenței. Calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței.
Acordarea despăgubirilor pentru pagube produse de unele specii de animale. Persoana responsabilă.
Dreptul de trecere. Ordonanță președințială
Ordonanţă preşedinţială
Contestaţie raport de activitate lichidator judiciar
Actualizarea remuneraţiei stabilite prin contract de management