Definiţia caracterului cert al creanţei conform Noul Cod de procedură civilă
Insolvenţă. Anulare act fraudulos. Sarcina probei. Lipsa unei prezumţii de fraudă a cocontractantului. Dezechilibrul dintre prestaţii.
Civil - validare poprire
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare hotarâre consiliu local
Procedura insolvenţei. Contestaţii la creanţă. Obligaţia creditorilor de a determina creanţa sub toate aspectele în cadrul termenului imperativ prevăzut de art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Civil - plângere contravetionala
Prescripţia creanţelor fiscale accesorii
Recurs.Casare cu trimitere spre rejudecare. Stabilire gresita a cadrului procesual sub aspectul obiectului dedus judecatii, nepronuntare asupra fondului.
partaj judiciar
alte cereri LEGEA 193/2000
fond funciar
fond funciar
Pretenţii
Depăşirea termenului rezonabil. Individualizarea pedepselor. Fondul de protecţie a victimelor.
Contestaţie în anulare specială. Înţelesul noţiunii de “greşeală materială”.
civil-anulare proces verbal de contravenţie
Anulare proces verbal de constatare emis de D.G.R.F.P. Notiunea de act administrativ fiscal
Revizuire. Admisibilitatea căii de atac formulate împotriva unei hotărâri date de instanţa de recurs. Condiţia evocării fondului.
RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Anulare act administrativ fiscal
Funcţionar public.Drepturi acordate prin contractele colective de muncă. Condiţia prevăzută de art.229 alin.4 din Legea nr. 53/2003 ca acestea să respecte dispoziţiile legale. Art. 72 din Legea nr.88/1999 limitele negocierii acordurilor colective de munca