CIVIL. Revizuirea hotărârilor judecătoreşti în temeiul art.322 pct.4 din Codul de procedură civilă. Neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege
CIVIL – Fond Funciar. Excepţia lipsei de interes a primarului, în calitate de preşedinte al comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate, in promovarea acţiunii având ca obiect constatare nulitate absolută titlu de proprietate.
Constatare nulitate act juridic
Modificare program vizitare minor
Plângere contraventionala. Lipsa semnaturii unuia dintre agentii constatator. Nelegalitate proces verbal de stabilire a contraventiei
Contestatiei in anulare
Plângere contravenţională
Punere sub interdictie
Fond funciar
Plângere contravenţională
Suspendarea executare hotărâre AGA. Neprejudecarea fondului cauzei.
Dreptul reclamantei la obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei pentru creşterea celui de-al doilea copil provenit dintr-o sarcină gemelară cf. Deciziei 26/2011 a ÎCCJ, începând cu data de 11.12.2006 şi până la 15.09.2008, nu este prescris.
contestaţie la executare
pLANGERE CONTRAVENTIONALA
Ordin de restricţie
Divorţ cu minori
Plângere contravenţională
Ordonanta Presedentiala
Cerere de valoare redusă , obligaţia pârâtei de a achita contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă în baza contractului existent şi facturilor emise.
Datorii fiscale. Obligatia organului fiscal de a comunica modul de stingere al acestora