SENTINŢA CIVILĂ - Hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Antecontract încheiat sub condiţie .
ÎNCHEIERE -DREPT CIVIL- ÎNCETARE EXECUTARE SILITĂ
Pact comisoriu, inserat expres de către părţi în cuprinsul Acordului-cadru . Rezilierea întemeiată pe pactul comisoriu este o reziliere convenţională, reglementată de dispoziţiile art. 1.550 alin. 2 şi art. 1.553 din Codul civil.
DIVORT PRIN ACORD DE MEDIERE
Termenul de prescripţie în promovarea acţiunii în răspunderea patrimonială a salariatului în urma constatării prejudiciului de Camera de Conturi
acțiune în răspundere delictuală - obligarea pârâtei la plata valorii de circulaţie a imobilelor proprietatea reclamantei, ce au fost demolate de către pârâtă
contestaţie la executare silită – contestaţia este inadmisibilă atunci când contestatorul are deschisă o altă procedură jurisdicţională pentru anularea titlului executoriu;
acţiune în regres – existenţa culpei procesuale în declanşarea litigiului
Angajarea raspunderii materiale patrimoniale
Efectele autorităţii lucrului judecat. Naşterea dreptului de a cere restituirea fructelor ca efect al nulităţii. Valorificarea acestui drept în cadrul procedurii insolvenţei.
Caracterul personal al împăcării pe latură penală, în cadrul unui acord de mediere.
anulare proces verbal de contravenţie – înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu avertisment în raport de împrejurările concrete în care fapta a fost săvârşită, urmarea de mică gravitate produsă şi persoana petentului
contestaţie la executare. prescripţia dreptului de a cere executarea silită
Acord coproprietari pentru atribuirea în folosinţă exclusivă a unei părţi din terenul aflat în coproprietate - art. 641 alin. 4 din Noul Cod civil.
contestaţie la executare. prescripţia dreptului de a cere executarea silită
Obligatia de despagubire a A.A.A.S. –art 32 ind. 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Contracte incheiate anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 137/2002.
În vederea protejării intereselor salariatului în cazul deschiderii procedurii insolvenţei împotriva angajatorului, legiuitorul a prevăzut în art. 172 Codul muncii obligativitatea constituirii şi utilizării unui fond de garantare pentru plata creanţelor s
Act administrativ asimilat. Refuz de restituire sume achitate cu titlu de impozit pe profit – art. 117 lit. d) Cod procedură fiscală. Momentul la care se analizează caracterul nejustificat al refuzului. Efectele actelor administrative emise ulterior.
Infracţiunea de abandon de familie prev. de art. 378 alin 2 cp - Subiect activ şi subiect
Ordonanţă de plată