Gradaţie de merit cadru didactic de conducere. Acţiune admisă în contencios administrativ
Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Acţiune admisă în parte
Salarizare
Acţiune în contencios-administrativ având ca obiect drepturile salariale ale fucţionarilor publici, apreciată ca neîntemeiată de către instanţa de contencios -administrativ
Drepturi salariale. Pretenţii.
Obligaţia de a face
Obligaţia de a face
Pretenţii
Obligaţie de a face. Cerere de obligare a pârâtei să îi stabilească reclamantului, începând cu luna ianuarie 2017, un salariu de bază la nivelul maixim, prin raportare la aceeaşi funcţie, grda, gradaţie, vechime în muncă sau în specialitate din cadrul înt
Sume compensatorii echivalente sporului pentru titlul de doctor
ACORDAREA DIFERENȚEI DE SALARIU REPREZENTÂND INCLUDEREA PREMIULUI ANUAL ÎN SALARIUL LUNAR
Neacordarea unor sporuri în lipsa unor prevederi speciale, aplicabile funcţionarilor publici, care să prevadă plata suplimentară a muncii prestate în timpul nopţii, în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale
Salarizare
Obligarea angajatorului la plata primelor prevăzute în CCM la nivel de unitate
Drepturi băneşti ale unei categorii de personal cu statut special. Acţiune admisă
Drepturi banesti.Plata diferențelor dintre salariul de bază minim brut pe țară garantat prin hotărârea de guvern, conform negocierilor stabilite prin C.C.M. la nivel de unitate şi salariul încasat efectiv
Salarizare
Salarizare, raporturi de muncă
Salarizare
Conflicte de muncă - Salarizare