Raspundere civila delictuala (daune morale).
Contencios administrativ. Anulare act procedură de selecţie şi numire.
Hotărâre care să ţină loc de act autentic.
Grăniţuire
Salarizare-diferente de drepturi banesti
FT
Plângere contravențională
Raporturi de muncă
anulare act administrativ
Rezoluţiunea contractului de întreţinere ca urmare a decesului debitorului
anulare act administrativ
Acţiune în răspundere civilă delictuală
A interpreta în sensul că, creditorului chirografar nu îi este opozabil contractul de credit menţionat fiind terţ faţă de acesta ar însemna să i se permită celui care a acţionat ca un administrator de fapt sa se prevaleze de propria culpa
Contestatie la executare - admis anulare acte executare
Contestaţie la executare împotriva încheierii de suspendare a executării silite emise în temeiul Legii nr. 77/2016.
Hotărâre arbitrală - litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil. Verificarea respectării condițiilor legale privind transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător p
Anulare hotărâre consiliu local
ordonanţă preşedinţială - insolventa
Contestatie la executare
Prejudiciul cauzat de noul proprietar al autovehiculului prin neîndeplinirea obligaţiei de a solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul legal