Noţiunea de „nivelul maxim al salariului de bază sau indemnizaţiei de încadrare”. Raportare la salarizarea din cadrul aceleiasi instituţii sau autorităţi publice.
Constatare raporturi juridice de muncă. Condiția prealabilă a existenței avizului de angajare în cazul cetățenilor străini.
Faliment -Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. Capacitate procesuală. Regulamentul (UE) 848/2015.
Eliberare cauţiune către partea îndreptăţită, dacă aceasta a formulat cerere în despăgubiri. Art. 7231 alin. 3 C.pr.civ., art. 1357 C.civ.
Faliment -Perioada de observaţie. Domeniu de aplicare. Art. 46 alin. 1 din L 85/2014
Delict de presă. Afirmații cu caracter defăimător făcute la adresa unei persoane cu o intensă activitate profesională dar care nu poate fi calificată drept o persoană publică. Prejudiciu.
Excepția autorității de lucru judecat. Întrunirea triplei identități de obiect, cauză și părți.
Obligația de negociere a salariilor. Discriminare a unui salariat față de ceilalți angajați. Criterii pentru determinarea situațiilor de discriminare. Condiții de acordare a daunelor morale.
Contracte. Răspundere civilă contractuală. Incidenţă prioritară faţă de răspunderea contractuală.
Contracte - Accesorii calculate ca urmare a nerecuperării integrale şi la termen a prejudiciului stabilit prin hotărâre judecătorească anterioară. Art. 1535 alin. 1 C. Civil, art. 1 alin. 3 din OUG 13/2011.
Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Restituirea în natură a unui teren amenajat ca parcare publică. Inexistenţa autorizării, a înscrierii în cartea funciară şi nemenţionarea acestui teren în inventarul domeniului public
Taxa de timbru. Depunerea la dosar a dovezii achitării taxei de timbru. Consecinţa depunerii acestei dovezi după pronunţarea soluţiei de anulare a cererii ca netimbrată.
Distrugere. Tentativă. Pluralitate intermediară de infracţiuni. Condiţii. Amânarea aplicării pedepsei printr-o hotărâre definitivă anterioară. Revocare. Executarea pedepsei aplicate pentru noua infracţiune în regim de detenţie
Calificare contract de execuție artistică drept contract de muncă. Specificul duratei contractuale în situația angajatorilor- instituţii şi companii de spectacole sau concerte.
Cauză încetare de drept contract individual de muncă. Încetare contract anterior îndeplinirii condiției de vârstă pentru pensionare. Nelegalitate.
Ucidere din culpă. Accident de autovehicul. Lipsa legăturii de cauzalitate dintre actul de conduită interzis şi urmarea imediată prevăzută de lege. Faptă care nu este prevăzută de legea penală
Trafic de droguri. Vânzarea unui comprimat de ecstasy către investigatorul sub acoperire. Lipsa probelor suficiente în acuzare. In dubio pro
Natura juridică a notificării de preaviz și posibilitatea contestării acesteia în instanță
Nulitate act. Nerespectarea procedurii de citare in fata Colegiului de disciplina al ISJ. Emiterea altor acte administrative nu suplinește obligația legală de citare.
Infracţiunea continuată.Revizuire -prevedere declarată neconstituţională.