Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Decizie - 09.02.2017

ASIGURĂRI SOCIALE Indemnizaţie pentru pensionarii sistemului public de pensii,membrii ai uniunilor de creatori

Decizie - 09.02.2017

ASIGURĂRI SOCIALE Revizuire drepturi de pensie ale unui pensionar fost cadru militar, prin luarea în calcul a perioadei în care acesta a fost elev al Şcolii Militare de Muzică.

Decizie - 09.02.2017

DREPTUL MUNCII Neacordarea contravalorii unor servicii medicale prestate de către un furnizor care nu avea la aceea dată încheiat un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate

Decizie - 01.02.2017

DREPT PENAL Infracţiunea de omor

Decizie - 30.01.2017

Măsuri reparatorii la Legea nr. 10/2001, prin echivalent. Solicitare despăgubiri prin compensare cu alt imobil. Reaua credinţă şi abuzul de drept

Decizie - 26.01.2017

Recurs. Procedura insolvenţei. Închiderea procedurii insolvenţei debitoarei ca urmare a constatării lipsei capacităţii sale de folosinţă, debitoarea fiind radiată printr-o hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu de drept comun prin care s-a apr

Decizie - 20.01.2017

Recurs. Cerere de suspendare a dispoziţiei de sancţionare disciplinară emisă de şeful Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

Decizie - 20.01.2017

Recurs. Anulare act de control taxe şi impozite. Decizie de impunere emisă de AJFP

Decizie - 19.01.2017

DREPTUL MUNCII Decizie debit în lipsa acordului salariatului sau a unei hotărâri judecătoreşti definitive care să constate că datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă

Decizie - 18.01.2017

Recurs. Anulare decizie emisă de Casa Judeţeană de Pensii. Acordare indemnizaţie prevăzută de art.1 alin.1 din Legea nr.8/2006

Decizie - 18.01.2017

Recurs. Obligaţie de a face. Stabilire criterii de delimitare a zonelor de impozitare a terenurilor

Decizie - 18.01.2017

Recurs. Aplicarea prevederilor art. 24 alin. 3 din Legea nr. 554/2004

Decizie - 05.01.2017

DREPT PENAL Infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare

Decizie - 19.12.2016

Pretenţii. Contract de prestare servicii de proiectare şi inginerie încheiat în baza O.U.G. nr. 34 din 2006. Penalităţi de întârziere

Decizie - 19.12.2016

Litigii privind funcţionarii publici

Decizie - 14.12.2016

Anulare decizie de impunere emisă de C.A.S.

Decizie - 08.12.2016

Recurs. Procedura insolvenţei. Contract de leasing menţinut după deschiderea procedurii insolvenţei. Posibilitatea finanţatorului de a rezilia unilateral contractul, în situaţia în care debitorul nu îşi execută obligaţiile decurgând din contract.

Decizie - 08.12.2016

Reindividualizarea pedepsei stabilite persoanei juridice ca urmare a eronatei determinări a legii penale mai favorabile. Reindividualizarea daunelor morale

Decizie - 06.12.2016

LITIGII CU PROFESIONIŞTI Recurs. Procedura insolvenţei. Contestaţie la raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi împotriva planului de distribuire, vizând onorariul lichidatorului judiciar, formulată de creditorul majoritar care a emis o Decizi

Decizie - 06.12.2016

Recurs. Procedura insolvenţei. Plata onorariului lichidatorului judiciar în situaţia în care în averea debitoarei există bunuri, însă ele sunt insuficiente pentru acoperirea onorariului.