constatate masă succesorală – Potrivit dispoziţiilor art. 6 coroborat cu art. 12 alin 3 din Legea nr. 105/1992 legea română se aplică numai în privinţa moştenirii privind bunurile imobile aflate pe teritoriul României, nu şi în privinţa bunurilor aflate p
autorizarea executării obligaţiei de a face – autorizarea petenţiilor în ceea ce priveşte crearea unei servituţi de trecere auto si pietonală, având în vedere că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 904 C.proc.civ.
Acţiune în constatare clauze abuzive.
Legea nr.230/2007. Acţiune în pretenţii.
pretenţii - prin folosirea instalaţiei de apă caldă a clădirii de parati fără a avea acordul coproprietarilor, paraţii şi-au asumat posibilitatea ca apa caldă preparata de centrala termică a acestora să ajungă inclusiv în spaţiile comune ale clădirii, mo
acţiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.
acţiune în constatare – lipsa caracterul ilicit si imoral al clauzei de claw-back
anulare proces-verbal de contravenţie – situaţie de fapt contrară dovedită prin audierea unui martor
pretenţii – prescripţia dreptului material la acţiune, termenul de 2 ani în materie de asigurare
pretenţii – răspundere civilă contractuală; nedovedirea prejudiciului invocat
obligaţie de a face - obligarea pârâtului la desfiinţarea ferestrei şi la respectarea distanţei minime cu privire la construcţia nou realizată: respectarea de către pârât a certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire.
Cerere de constatare a dobandirii dreptului de proprietate asupra contrustiei prin accesiune imobiliara. Exceptia lipsei de interes.
Constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind obligaţia de restituire a creditului in CHF.
Conditiile prevazute pentru procedura speciala privind inscrierea dreptului in temeiul uzucapiunii. Cerere de constatare a dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani intemeiata pe dispozitiile art. 1050 Cpc.

Contestaţie la executare. Cerere de anulare a adreselor de înfiinţare a popririi.
obligaţie de a face – instituţia bancară semnatară a contractului de credit are calitate procesuală pasivă în situaţia unei cesiuni de creanţă, deoarece se transmite doar creanţa născută din acel contract; caracterul abuziv al clauzei referitoare la posib
Evacuare pe calea procedurii speciale reglementată de Titlul XI al Cărții a VI-a din Codul de procedură civilă admisă. Neaplicarea tacitei relocațiuni.