Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Sentinţă civilă - 31.01.2017

Decizie de concediere. Emiterea de către angajator a două decizii de concediere, cu acelaşi număr şi dată, dar cu temei de drept diferit, în condiţiile în care se contestă doar prima decizie de concediere de către contestator.

Sentinţă civilă - 26.01.2017

Legiuitorul are dreptul de a aduce limitări utilizării, exploatării unor categorii de bunuri aflate în proprietate privată, pentru a da prioritate şi eficienţă interesului public general, acest drept fiind în acord cu prevederile Convenţiei Europene a Dre

Decizie - 26.01.2017

Contopire pedepse pentru concurs de infracţiuni. Pedepse pentru infracţiuni concurente săvârşite sub imperiul legii penale vechi,unele dintre pedepse fiind stabilite conform legii noi. Aplicarea legii penale mai favorabile la sancţionarea concursului de i

Decizie - 25.01.2017

Nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare a terenului proprietate publică a Statului Român.

Decizie - 12.01.2017

Încetarea/modificarea obligaţiilor aferente supravegherii dispuse prin sentinţa de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei,sub supraveghere. Art 95 Cod penal. Obiect şi limite.

Decizie - 08.12.2016

Constatarea inopozabilităţii unei hotărâri judecătoreşti, prin care terţe persoane au obţinut un drept de proprietate, ce echivalează cu constatarea inexistenţei unui drept al altei persoane, (a terţilor din hotărârea judecătorească), nu se poate realiza

Decizie - 29.11.2016

Principiile ce guvernează răspunderea angajatorului şi evaluarea judiciară a despăgubirilor acordate angajatului, conform cărora acestea trebuie să cuprindă pierderea efectivă şi să aibă o legătură cauzală cu faptul ce a generat prejudiciul, în aplicarea

Sentinţă civilă - 29.11.2016

Excepţia de prematuritate în cererile privind recalcularea pensiei, în temeiul dispoziţiilor art. 169¹ din Legea nr. 192/2015.

Sentinţă civilă - 29.11.2016

Dispoziţiile art. 3² din O.U.G. nr. 57/2015, nu sunt aplicabile la calculul salariului de bază pentru un asistent medical, din cadrul unei instituţii de asistenţă socială, unităţile de asistenţă socială fiind cuprinse la cap. I, pct. 3 din Anexa

Sentinţă civilă - 25.11.2016

Prescripţia aplicării sancţiunii disciplinare a concedierii, prin încălcarea dispoziţiilor art. 252 alin. 1 codul muncii; calculul termenului de 30 zile raportat la data înregistrării Raportului final al cercetării disciplinare prealabile la persoana îndr

Decizie - 02.11.2016

Aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 şi asiguratului-victimă a unei agresiuni, care trebuie să beneficieze de servicii medicale primite, din sfera celor incluse în pachetul de bază asigurat, fără ca spitalul care le-a prestat să poată pretinde

Sentinţă civilă - 27.10.2016

Răspunderea civilă delictuala a comitentului pentru fapta prepusului. Cuantificarea prejudiciului moral în caz de deces.

Decizie - 17.10.2016

Cauze exoneratoare de răspundere pentru fapta lucrului

Sentinţă civilă - 12.10.2016

Răspunderea contractuală în concurs cu răspunderea civilă delictuală, în cazul încheierii unui contract de prestări servicii silvice de pază a pădurilor, pentru o perioadă de un an.

Decizie - 26.09.2016

Calitatea procesuală activă în formularea cererii de încuviinţare a executării silite a hotărârii privind angajarea răspunderii patrimoniale în baza disp. Art. 169 din legea 85/2014

Sentinţă civilă - 30.05.2016

1.Pretenţii . Compensaţia legală . Procedura insolvenţei

Decizie - 17.05.2016

Plângere contravenţională

Decizie - 16.05.2016

Contestaţie la executare. Validare poprire

Decizie - 09.05.2016

Admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie.

Sentinţă penală - 14.04.2016

Primă instanţă. Modificarea/încetarea obligaţiilor (art.73, 48, 57, 61 Legea 253/2013)