Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Decizie - 26.03.2018

Suspendare act administrativ. Invocarea interpretării unui text de lege pentru susţinerea condiţiei cazului bine justificat.

Decizie - 23.03.2018

Infracţiune comisă în termenul de încercare stabilit conform art. 82 Vechiul Cod penal. Revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei la care a fost condamnat anterior. Consecinţe.

Decizie - 23.03.2018

Procedura insolvenței. Ordinea de distribuire în cazul distribuirilor obţinute în urma lichidării.

Decizie - 23.03.2018

Procedura insolvenței. Îndestularea creditorilor înscriși în categoria creanțelor beneficiare a unor clauze de preferință.

Decizie - 23.03.2018

Cod civilde la 1865: uzucapiune: condiţii

Decizie - 23.03.2018

Proces verbal de contravenţie în domeniul circulaţiei pe drumurile publice încheiat de un organ necompetent, împrejurare faţă de care instanţa de apel a dispus anularea actului de sancţionare

Decizie - 23.03.2018

Plângere contravenţională referitoare la regimul circulaţiei pe drumurile publice, soluţionată în mod legal şi temeinic de către instanţa de fond

Decizie - 22.03.2018

Drept procesual civil. Contestaţie în anulare. Invocarea erorii materiale ca fundament al soluţiei criticate. Imposibilitatea de cenzură a modului de aplicare a dispoziţiilor legale sau de apreciere a probelor.

Decizie - 22.03.2018

Nulitate

Decizie - 22.03.2018

Obligarea fostului angajator la eliberarea unei adeverințe pentru stabilirea pensiei de serviciu a magistratului prin raportare la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referință sectorială de 445 lei. Înțelesul noțiunii de in

Decizie - 21.03.2018

rovinieta. calitatea de contravenient

Decizie - 21.03.2018

Plângere carte funciară. Art. 41 raportat la art 24 al. 3 din Legea 7/1996

Decizie - 21.03.2018

Pensii militare de stat. Contestaţie decizie de pensionare. Calculare pensie prin determinarea în procente din baza de calcul reglementată de Legea nr. 223/2015.

Decizie - 20.03.2018

Posibilitatea judecătorului de a schimba locul de executare a arestului la domiciliu după luarea acestei măsuri în situaţii excepţionale.

Decizie - 15.03.2018

Apel. Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Omisiunea indicării numărului zilelor amendă cât și a sumei corespunzătoare unei zile amendă în cuprinsul acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Motiv de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

Decizie - 15.03.2018

obligatia de a face

Decizie - 15.03.2018

hotarare care sa tina loc de act autentic

Decizie - 15.03.2018

Recurs declarat înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017. Inadmisibilitate

Decizie - 15.03.2018

DREPT PROCESUAL CIVIL. Cheltuieli de judecată acordate reclamantei chiar în măsura în care acţiunea a fost respinsă ca lipsită de obiect

Decizie - 15.03.2018

Calitatea procesuală pasivă a Casei Judeţene de Pensii urmare a faptului că fostul angajator a fost radiat din Registrul Comerţului, în cadrul unui litigiu în care se solicitase a se constata grupa de muncă în care şi-a desfăşurat activitatea reclamantul