Suspendarea soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale – art.214 al.1 lit.a din Codul de procedură fiscală. Condiţii. Relevanţa art. 244 din Codul de procedură civilă
Momentul naşterii dreptului părţii civile la repararea prejudiciului produs prin infracţiune. Obligarea inculpatului la plata dobânzilor şi penalităţilor legale începând cu data comiterii faptei cauzatoare de daune.
Calificarea drepturilor speciale care fac obiectul cauzei ca drepturi de natură salarială. Exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care angajatii le au de restituit.
Certificatele medicale nu sunt acte administrative în înţelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004. Certificatul de concediu medical reprezintă un act medical eliberat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi inde
Recurs. Procedura insolvenţei. Contestaţie raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi plan de distribuire. Conţinutul raportului asupra fondurilor şi planului de distribuire, în situaţia concretă în care s-au obţinut venituri atât din vânzarea bun
Validare poprire
Recurs. Anulare decizie emisă de Curtea de conturi
DOMENIUL – Insolvenţă Litigii cu profesioniştii. Regresul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului
Respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare, formulate ulterior termenului prevăzut de lege
Contestatie decizie de concediere. Punerea în executare a hotărârii primei instante de către angajator, simultan cu exercitarea căii de atac a apelului împotriva solutiei executate. Nelegalitatea modalitătii de transpunere în practică a hotărârii de CL.
Clauze abuzive, contracte de credit bancar
Admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie.
Contestaţia la executare - excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare
Recurs. Stabilirea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Decretul-Lege 118/1990
Partaj bunuri comune
Rezoluţiune promisiune de vânzare-cumpărare pentru imposibilitatea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare, neoperarea prescripţiei extinctive, transmiterea obligaţiei la moştenitor. Clauza penală
Reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament în favoarea antecesoarei apelantei s-a făcut în mod corect, neexistând nici un motiv de nulitate absolută parţială a titlului de proprietate
Refuz de consimțire pentru mansardarea blocului; Abuz de drept; Sancțiune
Intervenție accesorie în cererea de tăgada paternității; Condiții de admisibilitate, Interesul legitim;
SUSPENDARE PROVIZORIE EXECUTARE SILITĂ