Măsuri compensatorii pentru imobil preluat abuziv. Excepţiile de la emiterea deciziei de compensare prin puncte. Plata prin emiterea titlului de despăgubire conform procedurii anterioare apariţiei Legii nr. 165/2013.
Potrivit dispoziţiilor art. 529 Noul Cod civil întreţinerea este datorată potrivit cu nevoile celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti
Conform art. 10 din Legea nr. 169/1997 „Suprafaţa adusă în cooperativă este cea care rezultă din: actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol de la data intrării în cooperativă
În analiza pretenţiilor cu a căror soluţionare a fost investită, prima instanţă s-a raportat la prevederile art. 616, art. 617 şi art. 618 Cod civil (vechiul Cod civil), fără a clarifica însă cu referire la obiectul acţiunii introductive
Apel. Plângere împotriva rezoluţiei pronunţate de Directorul ORC. Termen de formulare.
Apel. Opoziţie la deschiderea procedurii insolvenţei.
Litigii cu profesioniştii – Suspendare a procesului de divizare pe calea ordonanţei preşedinţiale.
Deschiderea procedurii generale a insolvenţei
Fond funciar
pretenţii (ÎMBOGĂTIRE FARA JUSTA CAUZA)
Litigiu de asigurări sociale privind deschiderea drepturilor de pensie în sistemul de asigurări sociale al avocaților. Data acordării drepturilor. Depunerea înscrisurilor doveditoare
Dovada existenței prejudiciului
Apel. Cerere de atragere a răspunderii întemeiată pe art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Apel. Acţiune în anulare. Tardivitate.
Cerere de reintegrare respinsă ca tardivă. Încetare de drept a contractului individual de muncă la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti
Determinarea modului de aplicare a pedepsei in ipoteza în care instanţa este investită prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, dintre care una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii defini
Calitate procesuală activă în acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Construcţii ridicate pe terenul altuia cu bună-credinţă. Puterea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare
Cerere de revizuire. Condiţii. Art. 509 pct. 5 Cod de procedură civilă.
Casare cu trimitere spre rejudecare. Nerespectarea de către prima instanţă a deciziei de casare prin încălcarea flagrantă a acesteia. Ordine juridică. Inexistenţa unei judecăţi în prima instanţă. Casare ulterioară.