SUCCESIUNE, PARTAJ JUDICIAR
Veniturile în acord global la calculul pensiilor
Spor de 15% din salariul de bază pentru bibliotecari
Conflict negativ de competenţă materială. Aparţine instanţelor de drept comun competenţa de soluţionare a litigiilor ce rezultă din încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune a bunurilor din domeniul privat al unităţilor a
Conflict negativ de competenţă materială. Aparţine instanţelor de drept comun competenţa de soluţionare a litigiilor ce rezultă din încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune a bunurilor din domeniul privat al unităţilor a
Cerere de revizuire. Neevocarea fondului pricinii.
Contestaţie decizie de încadrare în grad de handicap. Expertiză pentru stabilirea capacităţii psihice şi evaluarea stării de sănătate a reclamantului şi nu a gradului de handicap.
Civil – Suspendare provizorie a executării. Condiţii
Luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea
Cauzele menținerii măsurii de arest preventiv
Cerere formulată în baza art.138 din Legea nr.85/2006. Inadmisibilitate
Faliment. Procedura insolvenţei. Contestaţie privind modul de înscriere a creanţei, întemeiată pe dispoziţiile art. 21. Admisibilitate.
Faliment. Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul preliminar privind o creanţă constatată prin titlu executoriu.
CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. CALE DE ATAC GREŞIT INDICATĂ - CONSECINŢE.
Procedura insolvenţei. Contestaţie formulată de creditoare cu privire la măsura neînscrierii creantei sale în tabelul de creante. Îndeplinirea corectă a obligatiilor legale de către practicianul in insolventă.
contestaţie la executare + SUSP. EXEC.
Pensie de serviciu, magistrat. Calitate procesuală pasivă a Casei de Pensii Judeţene. Condiţii de acordare a pensiei de serviciu.
Obligare la încheierea unui act autentic de vânzare-cumpărare iar în caz de refuz, Sentinţa să ţină loc de contract de vânzare cumpărare
Înșelăciune în convenții. Greșita achitare a inculpatului de către instanța de fond. Rejudecare și condamnare în apel
Vătămare corporală din culpă. Culpa comună a părţii civile şi a inculpatului. Respingerea recursului cu privire la majorarea daunelor materiale și morale