Drept procesual penal. Calitatea de parte civilă
Acţiune pentru obligarea la despăgubiri a administratorului/lichidatorului ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii cu întârziere a atribuţiilor legale în cadrul procedurii de insolvenţă. Cale de atac.
Ocolul silvic privat este un subiect de drept privat, nu unul de drept public, astfel încât relaţiile de muncă dintre acesta şi salariaţii săi sunt în mod evident reglementate de Codul Muncii. O.U.G. nr. 59/26.05.2000 privind personalul silvic se aplică n
Taxa de viciu pentru jocurile de noroc. Neîncălcarea principiului certitudinii impunerii şi dreptului contribuabilului de a determina influenţa sarcinii fiscale asupra activităţii contribuabilului.
Litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecată, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, urmează a fi soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic.
Situaţia conflicutului de interese al creditorului reprezentat de soţul asociatului debitorului. Condiţiile de validitate a deciziei comitetului creditorilor. Nelegalitatea deciziei comitetului creditorilor atrage nelegalitatea hotărârii adunării creditor
Încuviinţarea unor măsuri de protecţie corespunzătoare a creanţelor unui creditor garantat prin constituirea unor garanţii suplimentare în temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2006, anterior formulării unei cereri de ridicare a suspendării şi lichidare a bunu
Cooperare judiciară internaţională în materie penală
Cerere de repunere în termenul de apel. Noţiunea de „cauză temeinică de împiedicare”
Distribuire sume obţinute din vânzarea bunurilor garantate cu ipotecă potrivit art. 121 alin.1din Legea nr. 85/2006. Constituire de provizioane cu titlu de impozit pe profit din aceste sume. Nelegalitatea distribuirii.
Termenul de introducere în proces a părţii responsabile civilmente
Desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare a sentinţei
Inadmisibilitatea contestaţiei adresate CNSC.
Decizie de returnare străin.
Încadrarea agentului de poliţie, în categoria ofiţerilor de poliţie şi acordarea gradelor profesionale, raportat la cerinţele postului, nu se realizează în mod automat, fără îndeplinirea vreunei formalităţi, ci numai în baza unei cereri în acest sens, cu
Achiziţii publice. Contestaţie decizie CNSC prin care se anulează rezultatul procedurii, impunându-se autorităţii contractante criterii de evaluare excesiv de formale.
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 59 alin.1 din Legea nr.85/2006 nu poate fi cenzurat pe calea contestaţiei la măsurile luate de administratorul judiciar.
Interpretare şi aplicarea prevederilor art. 1 alin.1 lit. e din Decretul Lege nr. 118/1991. Pentru a beneficia de aceste prevederi este imperios ca persoana in cauză să fi avut domiciliul intr-o anume localitate şi din motive politice a fost mutată intr-o
Cerere de sesizare din oficiu a judecătorului-sindic în vederea înlocuirii administratorului/lichidatorului judiciar.
Tranzacţii fără scop economic in sensul art.11 Cod Fiscal. Distribuţia angro de medicamente fără ca distribuitorii să deţină autorizaţie de distribuitor angro.