Săvârşirea infracţiunii de ”furt calificat”
Individualizarea modalităţii de executare a pedepsei. Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, în cazul recunoaşterii învinuirii cu existenţa acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii
Săvârşirea infracţiunilor de ”ultraj” şi ”trecerea frauduloasă a frontierei de stat”toate în concurs de infracţiuni, cu aplicarea legii penale mai favorabile.
Săvârşirea de infracţiuni din OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura aflate în concurs formal de infracţiuni.
Săvârşirea infracţiunii de ”furt”, cu aplicarea legii penale mai favorabile.
Săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 336 alin. (1) Cod penal.
Aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă. Stabilirea pedepsei accesorii potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă
Săvârşirea unei infracţiuni contra patrimoniului de către un inculpat minor. Aplicarea măsurii educative a internării într-un centru educativ.
Săvârşirea infracţiunii de „înşelăciune”, prevăzută şi pedepsită de art. 244 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, ca urmare a împăcării cu persoana vătămată Y.Z. (faptă din 03.11.2014).
Săvârşirea infracţiunii de ”furt calificat în formă continuată” prevăzută de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d şi alin. 3 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Săvârşirea infracţiunii de ”furt calificat” în concurs real de infracţiuni şi în stare de recidivă postcondamnatorie, cu aplicarea legii penale mai favorabile.
Ucidere din culpă. Neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Ucidere din culpă. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Tâlhărie. Minoritate. Măsuri educative. Pedepse.
Minoritate. Măsuri educative. Încetarea executării obligaţiei.
Achitarea inculpatului potrivit disp. art. 16 alin.1 lit. c C. pr.penală - nu există probe că persoana a săvârşit infracţiunea. Aplicarea principiului in dubio pro reo.
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Amânarea aplicării pedepsei.
Săvârşirea infracţiunilor de ”delapidare” și ”fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată”
Infracţiunea de contrabandă. Tentativă la infracţiunea de contrabandă - art. 270 alin 3 rap. La art. 274 şi art. 275 din Legea 86/2006
Tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 2 ind. 1 lit. a, b, c Cod penal din anul 1969. Violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal din anul 1969