Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Sentinţă civilă - 21.01.2020

Concedierea salariatului pe motiv ca locul de muncă ocupat de acesta a fost suprimat din structura angajatorului, desființarea postului având o cauză reală, prezentând un caracter obiectiv

Sentinţă civilă - 21.01.2020

Decizie de sanctionare pentru îndeplinirea necorespunzătoare de către salariat a atribuţiilor de serviciu precizate în fişa postului

Sentinţă civilă - 16.01.2020

Restabilirea corectă a bazei de calcul a pensiei, prin raportare la nivelul salariului brut lunar al unui grefier aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei sau parchetului, unde a funcţionat recl

Sentinţă civilă - 17.10.2019

litigiu Curtea de Conturi - cheltuieli de executare silita

Sentinţă civilă - 03.10.2019

Prescripţia dreptului material al reclamantei, unitate administrativ teritorială de a solicita în instanţă obligarea pârâtului - personal contractual la restituirea sumelor reprezentând plăţi nejustificate. Data de la care începe să curgă termenul de pres

Sentinţă civilă - 02.10.2019

Anulare "decizie de mutare"

Sentinţă civilă - 02.10.2019

respectarea principiului contributivităţii. Luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual a veniturilor suplimentare reprezentând acord global

Sentinţă civilă - 19.09.2019

drept de deducere TVA

Sentinţă civilă - 18.09.2019

competenta materială in litigiile ce decurg din executarea contractelor de achizitii publice

Sentinţă civilă - 13.09.2019

egalizare salariu pentru functii similare, conditii

Sentinţă civilă - 26.06.2019

cerere având ca obiect constatare a nulităţii unor clauze din contractele colective de muncă. Prescripţie. condiţia ca cererea să fie formulată pe durata existenţei contractului colectiv de muncă

Sentinţă civilă - 25.06.2019

Obligarea Casei de Pensii Sectorială de a soluţiona cererea de revizuire a pensiei

Sentinţă civilă - 18.06.2019

Incetarea contractului individual de muncă prin "notificare" la sfârşiutl perioadei de probă în noua funcţie desfăşurată la acelaşi angajator

Sentinţă civilă - 18.06.2019

contestatie act administrativ fiscal - drept deducere TVA

Sentinţă civilă - 14.06.2019

Majorarea salariului de bază cu 15% pentru personalul din învăţământul special, prevăzută de art. 4 din Anexa nr. I, capitolul I, Subcapitolul II: B la Legea cadru nr. 153/2017 începând cu data de 01.08.2018

Sentinţă civilă - 12.06.2019

contestatie act administrativ fiscal

Sentinţă civilă - 10.06.2019

prescriptia dreptului material la actiune in litigiile privind achizitiile publice

Sentinţă civilă - 09.04.2019

rezoluțiune contract - Admite în parte acţiunea, Dispune rezoluţiunea convenţiei, Respinge cererea având ca obiect rezoluţiunea contractului de constituire a dreptului de superficie

Sentinţă civilă - 05.04.2019

Actiune în constatare.Cf. deciziei RIL nr.2/2016, rezultă că, în cazul în care nu există acte primare prin care angajatorul să fi făcut încadrarea în grupele superioare de muncă după procedura reglementată de Ord. nr.50/1990, CJP are calitate procesuală p

Sentinţă civilă - 02.04.2019

Drepturi bănesti.Perioada de gardă la domiciliu asigurată de medic este timp de lucru şi este remunerată potrivit legii