Conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având dreptul de conducere suspendat
Cereri de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de creditori şi debitor. Actul de procedură prin care se soluţionează. Cale de atac. Soluţii
Răspundere patrimonială salariat
Deschiderea procedurii insolvenţei formulată de debitoare
Acţiune în constatare
Fond funciar
anulare proces verbal de contravenţie. OUG nr. 34/2006.
Contestaţie la executare - contestaţie la titlu
Contestaţie la executare
Procedura specială privind controlul averii funcționarilor publici. Veniturile persoanelor cercetate. Situația sumelor de bani remise de terțe persoane
Consideraţii referitoare la incidenţa disp. art. 22 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în sensul înlocuirii administratorului judiciar al debitoarei pentru „motive temeinice”.
Grăniţuire. Revendicare. Obligarea proprietarului învecinat la respectarea limitelor proprietăţilor învecinate. Verificarea comparată a celor două titluri de proprietate invocate de către părţi şi stabilirea titlului preferabil.
Contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat
Ordin de protecţie
Reabilitare
Cerere de valoare redusa, exceptia prescrieri dreptului la actiunea in regres al asiguratorului
Sentinta Civila
Contestaţie la executare- pretenţii
Contestatie la executare
Incadrarea activităţii in grupa a Il-a de muncă. Ordinul nr. 50/1990