Cu privire la efectele desfacerii căsătoriei asupra regimului matrimonial acesta va înceta ca regulă începând cu data introducerii cererii de divorţ şi doar prin excepţie de la data separaţiei în fapt, în cazul divorţului prin acord
Pretentii
obligaţie de a face
Condiţii pentru aplicarea sancţiunii avertismentului
Proporţionalitatea sancţiunii raportat la contravenţia comisa
anulare titlu proprietate
Cereri
actiune pauliana
Regresul fidejusorului contra debitorului principal
Drept civil. Drepturi reale. Uzucapiune formulată de către unul dintre moştenitori în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială şi toţi ceilalţi moştenitori. Modalitatea de intervertire a coposesiei în posesie exclusivă.
DREPT CIVIL – SOMAŢIE DE PLATĂ
Anulare act administrativ
Împotriva hotărârii prin care s-a dispus respingerea recursului nu se poate formula cerere de revizuire întrucât aceasta nu evocă fondul
fond funciar
Infractiunea de de ucidere din culpă, prev. de art. 178
Suspendare provizorie executare silita
rezoluţiune contract
Descărcarea de obligaţii a debitorului nu atrage descărcarea de obligaţii a fidejusorilor
Termenul in care se poate emite dispozitia de imputare prevazuta de art 84 din Legea 188/1999 republicata
Reconstituire drept de proprietate