Infracţiunea de ’’conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe’’ prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. Nerecoltarea celei de a doua probe.
plângere împotriva încheierii de carte funciară – lipsa calității procesuale active în raport de faptul că solicitarea de notare a litigiului a fost formulată de către intervenientul C, care a achiziționat de la petentul A bunul imobil ce face obiectul ca
Folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele e
Contestatie la executare
Spălare de bani. Lipsa tipicităţii faptei. Achitare
Încuviinţare executare silită
Delimitare între contestaţia la executarea silită însăşi şi contestaţia împotriva unor acte de executare silită însăşi.
Instanţa este investită cu o plângere de carte funciară, analiza de legalitate fiind raportată la dispoziţiile art. 28, art. 29 alin. (1), art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, art. 195 alin. (5) din Ordinul nr. 700/2014, faţă de care soluţia de resping
Contestatorii nu au probat existenţa unei vătămări cauzate de faptul că somaţia conţine numele „SN”.
Creditorul trebuie să aibă o creanţă a cărei obligaţie corelativă constând în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, iar actul de creanţă trebuie să fie un contract civil.
Potrivit art. 906 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită, „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul exec
plângere împotriva încheierii de carte funciară - imobil adjudecat la licitație publică; sechestrul asigurător instituit de organele de urmărire penală nu poate fi desfiinţat cu ocazia analizării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru notarea
plângere împotriva încheierii de carte funciară – lipsa calității procesuale active în raport de faptul că solicitarea de notare a litigiului a fost formulată de către intervenientul C, care a achiziționat de la petentul A bunul imobil ce face obiectul ca
Revendicare imobiliară
În motivarea prezentei cereri, reclamanta a invocat existenţa Deciziei nr. … prin care s-a invalidat Hotărârea nr. …/26.02.2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului C. Cu toate acestea, decizia in
Anulare decizii APIA
Succesiune
DREPT CIVIL
Drept Civil-plangere contraventionala
Infracţiunea de abuz în serviciu. Existenţa unor dubii asupra formei de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul. Imposibilitatea tragerii acestuia la răspundere penală. Trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal numai în ceea ce priveşte acţiunea civ.