pretenţii – răspundere civilă delictuală; obligaţia de a achita contravaloarea reparaţiei gardului deteriorat ca urmare a efectuării unor lucrări de demolare pe terenul vecin
autorizare desfiinţare lucrări – sancțiune contravențională – executarea de lucrări de vopsitorii exterioare ale faţadelor în culoarea galben, schimbând culoarea prevăzută în autorizaţia de construire, respectiv gri închis; lipsa autorizației de construir

Contestatie decizie de sanctionare.Aplicarea sancţiunii disciplinare pentru părăsirea locului de muncă.
Potrivit art. 1.021 alin.1 NCPC dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă contestaţia este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, i
INADMISIBILITATE CERERE DE REVIZUIRE
cereri
trafic ilicit de droguri
Cerere despagubiri pentru servicii prestate necorespunzator
Contestaţie privind plata drepturilor ce decurg din îndeplinirea atribuţiilor specifice ca membru al biroului electoral de circumscripţie. Imposibilitatea raportării drepturilor cuvenite pentru activitatea desfăşurată conform Legii nr. 115/2015
Recurs. Condiţiile admiterii acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză.
Personal auxiliar de specialitate din instante si parchete. Recalculare pensie de serviciu. Inexistenta obligatiei Casei judetene de pensii de recalculare a pensiilor reclamantilor pe care fostul lor angajator încă nu le-a emis.
Litigiu privind achiziţiile publice
Contestaţie act administrativ fiscal.
contestație la executare – excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită; în lipsa unei notificări de declarare a scadenței anticipate, se apreciază că termenul de prescripție începe să curgă cel mai târziu de la data cesiunii creanței

Contestaţie la executare
Natura recidivei ca urmare a recalculării restului rămas neexecutat din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată
pretenţii – răspundere civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de lucruri; nu a fost dovedită împrejurarea că prejudiciul suferit a fost cauzat de lucrul aflat în paza pârâţilor
contestaţie la executare – titlul executoriu reprezentat de o sentinţă civilă; inexistenţa obligaţiei creditorului de a formula o cerere de plată adresată debitoarei anterior demarării executării silite în raport de jurisprudenţa CEDO în materie