Ordonanţă preşedinţială. Contract de achiziţie publică. Sistarea executării lucrărilor petru respectarea termenului. Inadmisiblitatea cererii
Acţiune pentru acordare drepturi salariale. Prevederi legale abrogate. Nelegalitatea cererii. Drepturi incluse în salariul de bază prin efectul legii
evacuare
contestaţie la executare – nelegalitatea încheierii de încuviinţare a executării silite în raport de decizia nr. 895/17.12.2015 a Curţii Constituţionale a României
Cerere acordare compensaţii băneşti. Personal contractual. Concedierea din motive neimputabile. Legalitatea acţiunii
Cooperare judiciară internaţională în materie penală
Cerere de repunere în termenul de apel. Noţiunea de „cauză temeinică de împiedicare”
anulare proces-verbal de contravenție – inaplicabilitatea dispozițiilor art. 2539 alin. 2 C.civ. referitoare la întreruperea termenului
Pretenţii. Excepţia necompetenţei generale a instanţelor române.
poprire asiguratorie - măsura indisponibilizării sumelor de bani datorate debitorului înainte de soluţionarea pe fond a cauzei, este o măsura excepţionala ce nu poate fi dispusă de fiecare dată când pe rolul instanţei există o acţiune având ca obiect plat
Distribuire sume obţinute din vânzarea bunurilor garantate cu ipotecă potrivit art. 121 alin.1din Legea nr. 85/2006. Constituire de provizioane cu titlu de impozit pe profit din aceste sume. Nelegalitatea distribuirii.
Înlocuirea masurii arestarii preventive cu a altă măsură neprivativă de libertate.
Termenul de introducere în proces a părţii responsabile civilmente
Natura termenului prevăzut de art. 344 alin. 2, 3 C.p.p. Sancţiunea nedepunerii cererilor şi excepţiilor în termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară
Neîndeplinirea procedurii de citare cu cel condamnat.
Poprirea asigurătorie nu se dispune de drept dacă se face dovada înregistrării cererii de chemare în judecată pentru realizarea creanţei. Necesitatea dovedirii riscului ca pârâta să-şi risipească averea
Sechestru asigurător. - art. 953 alin. 3 Noul Cod de procedură civilă
Desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare a sentinţei
ordonanţă preşedinţială - printr-un examen sumar al cauzei, fără a se proceda la analiza fondului raportului juridic dedus judecăţii, instanţa nu poate dispune obligarea executorului judecătoresc la emiterea unui act de executare.
Inadmisibilitatea contestaţiei adresate CNSC.