Hotărârea asociaţilor privind fuziunea prin absorbţie a celor două societăţi şi continuarea activităţii sub firma anterioară - art.41 alin.1 şi 2 din Legea nr. 26/1990
Acţiune pentru obligarea la despăgubiri a administratorului/lichidatorului ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii cu întârziere a atribuţiilor legale în cadrul procedurii de insolvenţă. Cale de atac.
Litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecată, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, urmează a fi soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic.
Ocolul silvic privat este un subiect de drept privat, nu unul de drept public, astfel încât relaţiile de muncă dintre acesta şi salariaţii săi sunt în mod evident reglementate de Codul Muncii. O.U.G. nr. 59/26.05.2000 privind personalul silvic se aplică n
Taxa de viciu pentru jocurile de noroc. Neîncălcarea principiului certitudinii impunerii şi dreptului contribuabilului de a determina influenţa sarcinii fiscale asupra activităţii contribuabilului.
Cerere de acordare drepturi băneşti stabilite prin hotărâre judecătorească modificată în calea de atac. Nelegalitatea cererii
Situaţia conflicutului de interese al creditorului reprezentat de soţul asociatului debitorului. Condiţiile de validitate a deciziei comitetului creditorilor. Nelegalitatea deciziei comitetului creditorilor atrage nelegalitatea hotărârii adunării creditor
Încuviinţarea unor măsuri de protecţie corespunzătoare a creanţelor unui creditor garantat prin constituirea unor garanţii suplimentare în temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2006, anterior formulării unei cereri de ridicare a suspendării şi lichidare a bunu
Cooperare judiciară internaţională în materie penală
Cerere de repunere în termenul de apel. Noţiunea de „cauză temeinică de împiedicare”
Distribuire sume obţinute din vânzarea bunurilor garantate cu ipotecă potrivit art. 121 alin.1din Legea nr. 85/2006. Constituire de provizioane cu titlu de impozit pe profit din aceste sume. Nelegalitatea distribuirii.
Termenul de introducere în proces a părţii responsabile civilmente
Neîndeplinirea procedurii de citare cu cel condamnat.
Desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare a sentinţei
Inadmisibilitatea contestaţiei adresate CNSC.
Plata fără bază legală a indemnizaţiei de dispozitiv, inclusă în salariul de bază stabilit funcţionarilor publici şi personalului contractual.
Acţiune în revendicare inadmisibilă în conditiile în care s-a uzat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Imobil revendicat achizitionat în baza Legii nr. 112/1995. Securitatea raporturilor juridice.
Modalitatea în care instanţa de fond a interpretat proba intitulată „social report” întocmită de Adoption Center of Illinois al Family Resource Center la cererea D.G.A.S.P.C. B. este corectă.
Litigii cu profesionişti - necompetenţa funcţională a secţiei civile - art. 286 şi art. 28716 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006
Restituirea unei plăţi nedatorate ca urmare a nulităţii contractului de cesiune în baza căruia s-a efectuat plata - art. 1092 Cod civil.