Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod Penal
contestatie la executare - Prin considerentele Deciziei nr. 3/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de ur
constatare nulitate act juridic
rezoluțiune contract – promisiunea de vânzare nu trebuie încheiată în formă autentică; promisiunea de vânzare a dat naştere dreptului reclamantului de a solicita încheierea contractului de vânzare şi a obligaţiei corelative a pârâtului de a proceda la per
cerere de valoare redusă - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin hotărârea din data de 19 noiembrie 2009 în cauzele conexate C 402/07 şi C 432/07, a reţinut că „Articolele 5, 6 şi 7 din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie să fie interpretate în sensul
rezoluţiune contract -Forma autentică este necesară în situaţia în care prin convenţie are loc transferul dreptului de proprietate sau constituirea unui alt drept real. Or, promisiunea de vânzare nu transferă şi nu constituie un drept real, ci dă naştere
pretentii - nulitate contract - Potrivit art. 1246 C. civ., „(1) Orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune. (2) Nulitatea poate fi abs
Înlocuirea executorului judecătoresc
anulare proces verbal de contravenţie – fapta de a circula fără rovinietă valabilă; ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei nu a fost ziua în curs, în care a fost cumpărată, ci 21.04.2019, ulterior săvârşirii faptei
Autorizare desființare lucrări de construcție realizate nelegal – coparticipare procesuală obligatorie
Ordonanță de plată – contract încheiat cu o unitate administrativ-teritorială
anulare act – excepția necompetenței materiale în raport de caracterul neevaluabil al acțiunii: anulare notificare de reziliere
Abuzul de drept procesual constând în formularea cu rea-credinţă a unei cereri de înlocuire arest preventiv.
Pretenţii
contestaţie la executare – inadmisibilitate în raport de faptul că adresa contestată reprezintă o simplă notificare în conformitate cu prev. art. 56 din Legea 207/2015, nereprezentând un act de executare
obligaţie de a face - suplinire consimţământ pentru radierea ipotecii legale din cartea funciară ca urmare a achitării preţului întreg: pârâta avea obligaţia contractuală ca, la data achitării ultimei rate din restul de preţ, să se prezinte la un notar ag
pretenţii - din probele administrate că nu se poate reţine cu certitudine în sarcina pârâtului comiterea unei fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie pentru ca asigurătorul RCA
contestaţie la executare - Susţinerea contestatoarei în sensul că sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale nu poate fi reţinută deoarece decizia menţionată a fost pronunţată la data de 17.06.2014, neputând fi aplicată în
ordonanta de plata - Potrivit art. 1014 alin. (1) C. proc. civ., „Prevederile prezentului titlu se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele înc
cont. ex. - Contestaţia nu se încadrează în prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 260 alin. (1) C. proc. fisc., ci reprezintă o acţiune îndreptată împotriva actului emis de intimată prin care a fost stabilit debitul de recuperat. Or, din in