Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Hotărâre - 25.11.2019

obligație de a face + pretenții – expirarea contractului de închiriere; obligarea pârâtei la ridicarea echipamentelor de telecomunicații amplasate pe spațiile comune care se află în administrarea reclamantei în raport de faptul că nu există nici acordul a

Hotărâre - 25.11.2019

incuviintare executare silita

Hotărâre - 25.11.2019

constatare nulitate act juridic – excepția prescripției dreptului material la acțiune: cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1195 putea fi formulată, indiferent de mot

Hotărâre - 25.11.2019

cerere de valoare redusă – despăgubiri întârziere zbor; dobânda legală nu este datorată decât începând cu data formulării cererii de chemare în judecată având în vedere că pârâta nu este de drept în întârziere, fiind vorba de o acțiune în răspundere civil

Hotărâre - 25.11.2019

plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc – obligarea creditorului de a emite încheierea de încetare a executării silite pe fondul achitării integrale a debitului; lipsa de obiect în raport de faptul că executarea silită a încetate; netemeini

Hotărâre - 22.11.2019

plângere împotriva refuzului de emitere a titlului executoriu - ridicarea măsurii sechestrului instituit într-un dosar de executare, respectiv emiterea unei încheieri de încetare a executării silite reprezintă o atribuţie a executorului judecătoresc refer

Hotărâre - 22.11.2019

contestație la executare - în cazul contractelor de credit, naşterea dreptului de a cere executarea silită are loc la data scadenţei împrumutului; din moment ce scadenţa anticipată a fost declarată pentru neexecutarea obligaţiilor, rezultă că prelungirea

Hotărâre - 22.11.2019

contestatie la executare - În cazul contractelor de credit, naşterea dreptului de a cere executarea silită are loc la data scadenţei împrumutului. Având în vedere că restituirea creditului reprezintă o obligaţie de a plăti o sumă de bani, termenul de pres

Hotărâre - 21.11.2019

contestaţie în anulare - ordonanţă de plată – tardivitatea contestației în anulare în raport de momentul și modalitatea în care contestatorii au luat cunoștință de sentința atacată

Hotărâre - 21.11.2019

alte cereri privind executarea silită perimare executare - nu a intervenit perimarea executării silite, întrucât în urma emiterii adresei de înfiinţare a popririi din data de 28.05.2015, terţul poprit a comunicat faptul că debitorul are conturi deschise l

Hotărâre - 20.11.2019

pretenții – răspundere civilă delictuală: lipsa calității procesuale pasive în raport de faptul că reclamanta nu a făcut dovada faptului că pârâta este autoarea faptei ilicite

Hotărâre - 08.11.2019

constatare nulitate act juridic - reclamanta nu a dovedit incidenţa vreunei cauze de nulitate; contractele, deşi nu sunt semnate, conţin o ştampilă din partea reclamantei, iar ordinele de serviciu pentru instalarea echipamentelor au fost semnate şi ştampi

Hotărâre - 08.11.2019

ordonanţă de plată - fundamentul pretenţiilor solicitate de creditoare în prezenta cauză nu este reprezentat de un contract civil, constatat printr-un înscris însuşit de părţi sub semnătură, ci de anumite dispoziţii legale în materia asigurării obligatori

Hotărâre - 08.11.2019

rezoluțiune contract – promisiunea de vânzare nu trebuie încheiată în formă autentică; promisiunea de vânzare a dat naştere dreptului reclamantului de a solicita încheierea contractului de vânzare şi a obligaţiei corelative a pârâtului de a proceda la per

Hotărâre - 08.11.2019

anulare proces verbal de contravenţie - la momentul deplasării agenţilor constatatori la faţa locului, fapta contravenţională era consumată, agenţii putând constata numai urmările faptei antisociale, respectiv faptul depozitării deşeurilor la adresa menţi

Hotărâre - 08.11.2019

pretenții – lipsă calitate procesuală activă: pentru a putea promova o acțiune în regres împotriva persoanei vinovate de producerea prejudiciului, este necesar ca asigurătorul, în speță reclamanta, să facă dovada subrogaţiei în drepturile persoanei păgubi

Hotărâre - 08.11.2019

contestatie la executare - Prin considerentele Deciziei nr. 3/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de ur

Hotărâre - 08.11.2019

constatare nulitate act juridic

Hotărâre - 08.11.2019

cerere de valoare redusă - Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin hotărârea din data de 19 noiembrie 2009 în cauzele conexate C 402/07 şi C 432/07, a reţinut că „Articolele 5, 6 şi 7 din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie să fie interpretate în sensul

Hotărâre - 08.11.2019

rezoluţiune contract -Forma autentică este necesară în situaţia în care prin convenţie are loc transferul dreptului de proprietate sau constituirea unui alt drept real. Or, promisiunea de vânzare nu transferă şi nu constituie un drept real, ci dă naştere