Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă
Procedura insolvenţei. Tabel definitiv de creanţe. Supliment de declaraţie de creanţă depus după data stabilită prin hotărârea de deschidere a procedurii. Sancţiunea decăderii din dreptul de înscriere în tabelul de creanţe.
Condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu trimitere preliminară. Condiţiile pe care fermierii trebuie să le îndeplinească pentru a beneficia de plăţi pentr
Reîncadrare tranzacție în temeiul art. 11 din Legea nr. 227/2015. Reîncadrarea nu se poate face într-o modalitate arbitrară și care să nu presupună o legătură rezonabilă și un minim de indicii/probatorii, față de tranzacția/activitatea în care are loc reî
Fapta de nerespectare a limitelor de hotar stabilite printr-o sentinţă a instanţei civile prin care s-a admis o acţiune în grăniţuire nu constituie infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prev. de art. 287 alin. 1 lit. g Cod penal.
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale
Uzucapiune - joncţiunea posesiilor
Drept procesual civil. Drept administrativ. Admisibilitatea căii de atac a apelului. Imposibilitatea calificării
Finanţarea investiţiilor rurale din fonduri europene. Condiţii de eligibilitate
Nemotivarea actului administrativ – cauză de nulitate
Insolvență. Anulare Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor. Sancțiunea încălcării competenței exclusive a Consiliului de Administrație. Opozabilitatea actelor încheiate de directorii societății.
Acţiune civilă. Inadmisibilitate
Calificarea obiectului cererilor. Obligaţia instanţei
3.Contract individual de muncă prin care se instituie o perioadă de probă; Încetarea contractului printr-o notificare emisă de angajator în temeiul art.31 alin.3 Codul muncii.
Acţiune în constatarea încetării măsurii suspendării contractului individual de muncă dispusă în temeiul articolului 52 alin. 1 lit. b teza întâi din Codul muncii printr-o decizie emisă de angajator;
Contestaţie la executare. art.598 alin 1 lit. d Cod procedura penală Aplicarea legii mai favorabile în cazul contopirii pedepselor.
Imposibilitatea reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. 1 lit. d Cod penală în cazul infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006
Cuantum daune morale. Păstrarea unui raport rezonabil de proportionalitate între despăgubirile acordate si dauna suferită în scopul asigurării unei juste compensatii a suferintelor îndurate de tertele persoane păgubite.
Acțiune în răspundere contractuală
Apel. Ordonanţă preşedinţială. Posibilitatea instanţei de a stabili, din oficiu, o cauţiune, chiar şi în lipsa unei cereri exprese în acest sens, din partea părţii adverse, însă cu obligaţia de a pune în discuţia părţilor această măsură