declararea judecătorească a morţii - imposibilitate biologică ca, la acest moment, intimatul B să mai trăiască, întrucât acesta ar avea 155 ani
contestație la executare – necontestarea deciziilor de impunere/accesorii: în condiţiile în care titlurile de creanţă nu au fost desfiinţate, emiterea titlului executoriu şi a somaţiei pentru creanţa contestată este legală
anulare proces-verbal de contravenție - petentul nu a făcut dovada faptului că, la data întocmirii procesului-verbal, ar fi suferit de o boală care îi afecta capacitatea de oxigenare, astfel încât să fie scutit de a purta mască de protecție în spațiul pub
Infracţiuni contra autorităţii
Prestatie tabulara
10.Cerere de emitere a ordonanței de plată. Excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu
10.Acțiune în grănițuire. Temeinicie
10.Acțiune în grănițuire. Temeinicie
reziliere contract – declarație unilaterală de reziliere: îndeplinirea condițiilor pentru a se constata reziliere, și anume existența unui contract valabil încheiat între părți, neexecutarea însemnată a obligației asumate, caracterul nejustificat al neexe
4.Cerere de conexare dosare execuţionale. Cheltuieli de executare.
4.Cerere de conexare dosare execuţionale. Cheltuieli de executare.
Incidenţa dispoziţiilor art. 2204 alin. (1) Cod civil cu privire la declaraţiile inexacte sau reticenţa privind riscul asupra validităţii contractului de asigurare
Litigiu privind achizițiile publice. Contestație atribuire
Aprecierea nelegală ca fiind nedeductibile cheltuielile cu consumul de combustibil, la calculul profitului impozabil, raportat la motivarea că nu sunt destinate obținerii de venituri impozabile
Plângere contravenţională
2.Cerere de suspendare facultativă – art. 413 alin.(1) pct. 1 C.pr.civ. Existenţa unei legături indisolubile
Rezoluțiune contract
Domenii asociate: Plângeri penale formulate în baza disp. art. 340 C.p.p.
act sexual cu un minor (art. 220 NCP)
contestație la executare – prescripția dreptului de a solicita executarea silită în raport de neefectuarea actelor de executare pe o perioadă mai mare de 3 ani