Uzucapiune. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 436 C.proc.civ. referitore la achiesarea la pretenţiile formulate de reclamant. Inexistenţa justului titlu
Dovada calităţii de reprezentant. Reprezentarea legală/convenţională a persoanei juridice. Decizia nr. 9/2016 pronunțată de Înaltă Curte de Casație și Justitie în Dosarul nr. 507/1/2016
Restricționarea accesului la rețelele de interes public.
Ordonanţă preşedinţială
pretenții – autoritate de lucru judecat: pretenţiile aferente perioadei 08.2010 – 31.08.2016 au făcut deja obiectul mai multor dosare civile, instanţele judecătoreşti respingând pretenţiile reclamantei fie ca prescrise, fie ca neîntemeiate sau ca având au
acţiune în constatare – necompetenţa materială în raport de caracterul neevaluabil al cererii: constatarea unei situaţii de fapt care nu are o componenta pecuniară
Acţiune în constatare
Abuz de încredere. Abuz în serviciu
Admiterea plângerii împotriva ordonanţei de clasare şi trimiterea cauzei Ia parchet pentru completarea urmăririi penale
Contestaţie. Măsuri si exceptii. Camera preliminara
evacuare - pârâții nu au invocat existența vreunui titlu în baza căruia dețin în prezent imobilul
Arestul la domiciliu. Conţinut. Permisiunea acordată inculpatului de a părăsi domiciliu pe o perioadă determinată şi de a se deplasa în statul al cărui cetăţean este în vederea efectuării unor investigaţii medicale
Anulare act administrativ faţă de lipsa motivării
Prescripție extinctivă contract de asigurare accident de muncă
Obligația fiscală cu titlu de taxă pentru eliberarea autorizației de foraje sau excavări şi obligația fiscală cu titlu de taxă pentru foraje sau excavări. Diferenţa dintre cele două categorii de taxe
Incidenţa impreviziunii ca urmare a devalorizării monedei naționale în raport cu francul elvețian, moneda în care a fost acordat creditul.
Atragere răspundere solidară. Dovada relei credinţe.
Anulare contract de vânzare-cumpărare şi rezoluţiune contract de vânzare-cumpărare; motive de nulitate relativă: lipsa discernământului vânzătorului, lipsa împuternicirii pentru cumpărare pentru o persoană juridică
Încetarea executării obligaţiei de a nu părăsi ţara- art. 95 Cod penal; art. 57 şi art. 48 din Legea nr. 253/2013
Calculul pensiei de serviciu conform art.51 alin.2 din Legea nr.94/1992; îndeplinirea condiţiilor de acordare;