Contestaţia împotriva hotarârii adunrii creditorilor
Dreptul de reprezentare al administratorului special. Interpretarea dispoziţiilor art. 3 pct. 26 și art. 18 din Legea nr. 85/2006
Apel. Litigii cu profesionişti. Cerere de efectuare a unor menţiuni în registrul comerţului cu privire la o societate radiată din registru. Inadmisibilitatea înregistrărilor
Recurs. Procedura insolvenţei. Nelegalitatea hotărârii adunării creditorilor de infirmare a lichidatorului judiciar desemnat de judecătorul – sindic, ca urmare a admiterii cererii de înlocuire a fostului lichidator judiciar, în situaţia în care fostul lic
Procedura insolvenţei
Faliment - Legea 85/2014 – natura termenelor prevăzute la art.118 alin.1.
Faliment - Compensarea legală. Dreptul de renunţare al părţilor. Neinvocarea compensației legale în cadrul procedurii de insolvență.
Procedura insolvenţei – deschidere procedură simplificată. Desemnarea provizorie a lichidatorului judiciar propus de creditoare. Prevalenţa solicitării creditorilor în caz de concurs cu cererea debitorului.
Faliment. Cerere de antrenare a răspunderii administratorului. Nesolutionarea fondului litigiului. Negarea dreptului de acces la justitie al unei persoane prin introducerea unui impediment neprevăzut de lege.
Recurs. Procedura insolvenţei. Lipsa calităţii procesuale active a lichidatorului judiciar în exercitarea recursului împotriva Sentinţei de admitere a contestaţiei împotriva Deciziei creditorului majoritar de desemnare a sa în această calitate
Recurs. Procedura insolvenţei. Cerere de recunoaştere a unui drept de retenţie în favoarea unui creditor deţinând o creanţă născută în cursul procedurii. Imposibilitatea legală de constituire a unui asemenea drept
Procedura insolvenţei
Procedura insolvenţei
Procedura insolvenţei
Apel. Procedura insolvenţei. Posibilitatea judecătorului – sindic de a stabili onorariul lichidatorului judiciar, conform art. 47 alin.1 lit. o) din Legea nr. 85/2014, în situaţia în care acesta nu a fost decis în condiţiile art. 57 alin. 3 şi 7 din acela
Apel. Litigii cu profesionişti. Pretenţii. Cerere de obligare a administratorului unei societăţi comerciale la repararea prejudiciului produs bugetului de stat pentru nereţinerea şi nevirarea contribuţiilor cu stopaj la sursă, pe temeiul răspunderii civil
Opoziţie la încheierea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei
Constatare nulitate absoluta retragere numerar
Contestatie impotriva Hotararii Adunarii Creditorilor
Apel. Procedura insolvenţei. Cerere de instituire a sechestrului asigurator şi a popririi asiguratorii. Posibilitatea instituirii ambelor măsuri asiguratorii. Scopul, rolul şi cuantumul cauţiunii fixate de instanţă pentru fiecare din cele două măsuri asig