Hotărâre de constatare a perimării. Limitele controlului legalităţii acestei hotărâri în recurs.
Solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată. Situaţia în care partea interesată poate formula o atare cerere.
Atribuţiile judecătorului de cameră preliminară. Efectele protocoalelor încheiate de Ministerul Public cu SRI prin prisma deciziei CCR nr. 26/16.01.2019. Încălcarea dreptului la apărare al inculpatului în faza de urmărire penală.
Imposibilitatea inculpatului de revenire asupra cererii sale de aplicare a procedurii simplificate după admiterea cererii de instanţa de fond.
Calitatea de persoană vătămată în procesul penal. Dreptul persoanei vătămate de a exercita calea de atac oricând în condiţiile în care nu le-a fost comunicată sentinţa primei instanţe
Calitatea de parte civilă a proprietarului de pădure, persoană fizică sau juridică, în procesul penal pornit împotriva inculpatului trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 107 alin.1 lit. d din Legea 46/
Inculpat de cetăţenie străină care înţelege limba română vorbită, însă nu înţelege scrisul în limba română. Aducerea la cunoştinţă de către organele de urmărire penală, în scris, în limba română, a dreptului de a beneficia în mod gratuit de un interpret
Organizaţie profesională. Calitate procesuală activă în litigiile ce decurg din legislaţia muncii, privind membrii organizaţiei. Dovada calităţii de reprezentant
Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale. Efectele Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale
Ordin emis de prefect prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului consilierului local. Inadmisibilitate acţiune ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Casarea cu trimitere nu se poate dispune decât o singură dată în cursul procesului. Consecinţe în ce priveşte asigurarea unui al doilea grad de jurisdicţie
Sumele de bani primite de către inculpați de la colaboratorii autorizați. Imposibilitate confiscare.
Imposibilitatea contopirii pedepselor în calea de atac a apelului, când acesta a fost formulat doar de către inculpat
Obligarea inculpatului minor la plata cheltuielilor judiciare către stat
Cerere de repunere în termenul de apel. Inexistenţa unei cauze temeinice de împiedicare. Legalitatea procedurii de citare la domiciliul indicat de incupat. Încălcarea de către inculpat a obligaţiei de a anunţa organul judiciar privind schimbarea adresei d
Consecinţele renunţării de către partea civilă la beneficiul solidarităţii între inculpaţii codebitori.
Recurs declarat înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017. Inadmisibilitate
Inculpat trimis în judecată pentru comiterea a două infracţiuni. Inaplicabilitatea dispozițiilor art. 396 alin. (10) Cod procedură penală în cazul recunoaşterii săvârşirii doar a uneia dintre acestea.
Exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal.
Obligarea inculpatului la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Obligativitatea indicării a două unități din comunitate.