Recurs comercial. Termen de exercitare. Dispoziţii speciale în materia radierii societăţilor comerciale.
Legitimare procesuală activă. Neindicarea numelui reclamantului. Consecinţe.
Recurs. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. pr. civ. Judecător incompatibil în apel.
Recurs împotriva încheierii prin care cauza a fost transpusă la completul specializat în judecarea litigiilor de dreptul muncii. Inadmisibilitate.
Recurs. Motive de recurs. Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Apel. Souţie de admitere. Agravarea situaţiei în propria cale de atac.
Întreruperea executării pedepsei. Data de la care hotărârea judecătorească produce efecte juridice.
Recursul declarat de parchet omisso medio. Inadmisibilitate.
Cerere de schimbare a încadrării juridice. Respingerea cererii înainte de soluţionarea cauzei în fond. Antepronunţare.
Cerere de schimbare a încadrării juridice. Soluţionarea cererii înainte de soluţionarea cauzei în fond. Antepronunţare.
Judecată. Reorganizare judiciară şi faliment. Reprezentarea debitorului în cadrul procedurii. Dispoziţii aplicabile. Consecinţe.
Declarare recurs. Calitate procesuală activă.
Recurs. Obiectul cererii de recurs.Critici aduse exclusiv hotărârii primei instanţe. Efecte.
Drept procesual civil. Nemotivare hotărâre. Consecinţe.
Reprezentarea statului în procesele privind imobilele aflate în domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale.
Rejudecarea cauzei după desfiinţarea sentinţei în apel. Limitele rejudecării. Obligaţia instanţei de rejudecare.
Nemotivarea hotărârii. Consecinţe.
Îndreptarea erorii materiale. Condiţii de aplicabilitate. Ipoteză.
Neprezentarea materialului de urmărire penală ori de câte ori sunt administrate probe noi. Consecinţe.
Încălcarea principiilor obligatorii privind derularea cercetării judecătoreşti de către instanţa de fond. Consecinţe.