Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Hotărâre - 25.09.2017

Anulare prevederi Ordin comun al Preşedintelui Curţii de Conturi şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 285/138/12.04.2016. Vârstă standard de pensionare. Reducere.

Sentinţă civilă - 21.09.2017

Pensii

Sentinţă civilă - 21.09.2017

contestaţie decizie de pensie respinsă ca inadmisibilă

Decizie - 20.09.2017

Recalculare pensie

Decizie - 19.09.2017

Solicitare recalculare pensie. Obligativitatea existenţei unor sporuri sau stagii nefructificate în decizia iniţială în vederea recalculării pensiei.

Decizie - 14.09.2017

Recalculare pensie prin adăugarea veniturilor si stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia. Acordarea sumelor rezultate începând cu luna următoare celei in care a fost înregistrată solicitarea.

Sentinţă civilă - 08.09.2017

Respingerea ca lipsită de interes a cererii prin care se solicită obligarea Casei teritoriale de Pensii la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare, în condiţiile în care, ulterior introducerii acţiunii decizia contestată a fos

Sentinţă civilă - 06.09.2017

contestaţie privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale. Incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 6, alin. 1, pct. I din Legea nr. 263/2010

Sentinţă civilă - 07.07.2017

Contestaţie decizie de pensionare

Decizie - 04.07.2017

Recalculare pensie. Inexistenta obligatiei angajatului de a depune declaratia rectificativă la Casa de Pensii ca urmare a recunoatterii pe cale judiciară a conditiilor speciale de muncă.

Decizie - 27.06.2017

Revizuire decizie de pensionare pentru limită de vârstă. Luarea în consideratie a punctajelor medii anuale stabilite prin raportul de expertiză contabilă.

Decizie - 27.06.2017

Solicitare revizuire decizie de pensionare cu luarea în considerare a salariilor brute men?ionate în adeverin?a eliberată de angajator. Plafonarea bazei de calcul a contribu?iei de asigurări sociale. Imposib. luării în calcul cu ocazia stabilirii pensiei.

Decizie - 13.06.2017

Respingere contestatie decizie de pensionare pentru limită de vârstă în conditiile în care apelantul a solicitat prin cererea de pensionare acordarea pensiei anticipate.

Sentinţă civilă - 31.05.2017

Pensie

Sentinţă civilă - 25.05.2017

Pensii

Decizie - 23.05.2017

Contestatie decizie de pensionare. Reducere vârstă de pensionare pentru activitatea desfăsurată în grupa I de muncă. Obligarea pârâtei la emiterea deciziei de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.

Decizie - 22.05.2017

Recalculare a pensiei sale prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în loc de cel utilizat de 30 de ani, conform Deciziei nr. 11/2015 pronunțată de ÎCCJ

Sentinţă civilă - 18.05.2017

Asigurări sociale-Pensii-Decizie de debit

Decizie - 11.05.2017

Recalculare pensie

Sentinţă civilă - 28.04.2017

Pensii