Contracte. Actiune revocatorie. Lipsa complicităţii terţului cumpărător la frauda creditorului. Impunerea unei sarcini excesive constând în verificarea portalului instanţelor.
Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Promovarea în funcţii, în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului plătit din fonduri publice. Necesitatea desfăşurării activităţii timp de 3 ani în gradul profesional imediat inferior.
Art. 234 Cpp- Prelungirea masurii arestarii preventive. Competenta. Calitatea inculpatului de avocat suspendat, neinscris pe listele Baroului
Chemare în garanţie. Condiţiile de admisibilitate în principiu a cererii de chemare în garanţie. Efectele admiterii în principiu ale acestei cereri asupra modului de soluţionare pe fond a cererii de chemare în garanţie.
Cerere de recalculare a pensiei. Posibilitatea valorificării, la stabilirea drepturilor de pensie, a veniturilor încasate, înainte de data de 01.01.2001, în calitate de membru al comisiei de cenzori a unei societăţi comerciale.
Funcție publică. Spor de risc și suprasolicitare neuropsihică. Efectele anulării ordinelor președintelui anaf prin care a fost diminuat cuantumul sporului.
Clauze abuzive. Clauza privind comisionul de acordare a creditului
Suspendarea executării sentinţei – art.450 alin.5 C.p.c. - ordonanţă preşedinţială.
Anulare Dispoziţie de încetare a raprturilor de serviciu cu drept de pensie de serviciu
Întreprindere individuală radiată ca urmare a închiderii procedurii de insolvenţă. Obligaţii fiscale
Cerere de plată formulată în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. 6 din Legea nr. 85/2006. Suspendarea judecăţii conform dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă. Compatibilitatea prevederilor Codului de procedură civilă privind suspendare
Dreptul muncii. Desfacere contract de muncă pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Cauza reală şi serioasă a desfiinţării locului de muncă.
Răspundere civilă delictuală. Daune morale. Limitele afirmaţiilor publice făcute cu privire la o persoană publică.
Revizuire întemeiată pe art. 509 alin. 1 pct. 1 N.C.proc.civ. Condiţii de admisibilitate
Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant. Deosebire faţă de excepţia lipsei calităţii de reprezentant
Natura juridică a Deciziei de prelungire a termenului pentru realizarea măsurilor emisă de Camera de Conturi şi a Raportului privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie (Raport de fallow-up)
Anulare Ordin emis de Prefect. Analizarea acţiunii în lipsa documentaţiei care a stat la baza emiterii actului contestat
Taxe locale. Taxă specială reglementată de art. 30 din legea 273/2006 privin codul fiscal
Suspendare a executării. Inadmisibilitatea căii de atac a apelului declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării sentinţei primei instanţe, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării formulată odată cu