Recurs. Stabilirea unei cote fixe de majorare a impozitului pe clădirile neîngrijite. Lipsa marjei de apreciere în aplicarea cotei
Sechestru asigurator
Apel. Procedura insolvenței. Contestație decizie de desemnare lichidator judiciar
Natura juridică a avizului de oportunitate solicitat prin certificatul de urbanism, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire
Nulitate hotărâri AGA privind majorarea capitalului social şi cooptarea unui nou asociat, respectiv cesionarea de către asociat a unui număr de părţi sociale către noul asociat, motivată pe frauda la lege. Distincție între frauda la lege ca motiv de nulit
Partaj judiciar
Drepturi salariale poliţişti. Acordarea compensaţiei pentru chirie prin recunoaşterea dreptului de a beneficia de plata ratei creditului începând cu 11.03.2019
Revendicare imobiliară
Modificare acuzaţie în faza de judecată. Adăugare de fapte materiale nereţinute în actul de acuzare. Achitare.
Condiţii şi cauze în raport de care se instituie măsurile de protecţie prevăzute de art.60 legea 272/2004.
Contestaţiei privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu. Art.715 alin. 3 Cod procedură civilă. Termen de formulare.
Litigiu privind funcționarii publici statutari – drepturi salariale
Recurs.- Anexa VIII Capitolul I A. pct. I din Legea nr. 153/2017
Accesul la informaţii de interes public. Comunicarea de informaţii pe parcursul litigiului atrage rămânerea fără obiect a cauzei. Inexistenţa obligaţiei autorităţii de a prelucra informaţiile.
Achiziţii publice. Motive strâns legate de solicitările formulate prin contestaţia adresată CNSC şi de considerentele reţinute de CNSC în decizia atacată. Calitate de furnizor. Atestat care include competenţele solicitate prin documentaţia de atribuire.
Despăgubire datorată de angajator echivalentă cu remuneraţia cuvenită salariaţilor din aceeaşi categorie cu cea a reclamantului, pe durata suspendării contractului individual de muncă.
Decizii de imputare. Acordare majorare de 100% pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale în cursul anului 2018 pentru orele care depăşesc limita de 360 de ore pe an prevăzută la art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017
Pluralitate de persoane vătămate. Retragerea plângerii de către una dintre părţi. Indivizibilitate păsivă. Vătămare corporală din culpă. Accident de circulaţie
Dreptul insolvenţei. Atragerea răspunderii fostului administrator al debitorului care a contribuit la ajungerea societăţii în insolvenţă.
Expirare perioadă de implementare a planului de reorganizare fără a fi pronunţată hotararea de trecere la faliment. Cerere de obligare a furnizorului la încheierea unui act aditional la contractul de furnizare, în temeiul disp. art. 77 din Legea nr. 85/20