Insolvenţă. Cerere de antrenare a răspunderii întemeiată pe dispoziţiile art.169 alin1 lit.d din Legea nr.85/2014. Lipsa notificării debitoarei.
Anulare proces verbal de contravenţie
Constatare drept la proprietate spaţiu comercial edificat anterior anului 1989. Beneficiar întreprindere de stat.
Pretenţii civile. Cheltuieli de întreţinere pentru imobilul închiriat.
Lipsire de libertate în mod ilegal. Lovire sau alte violenţe. Partea civilă în procesul penal îndreptăţită la plata de daune morale
Exproprieri. Art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013
Modificarea sau încetarea obligațiilor stabilite în sarcina persoanei condamnate la o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării – art. 95 Cod penal. Încetarea executării obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României.
Execitarea autorităţii părinteşti. Motive ce justifică exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte
Pretenții. Cerere de plată a penalităților de întârziere prevăzute de art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 de către asiguratorul RCA, motivat de faptul că acesta ar fi diminuat în mod nejustificat despăgubirea
pretentii. daune morale si materiale
Distincţia între donaţie şi dar manual. Calificarea banilor ce au făcut obiectul contractului de donaţie ca fiind bunuri mobile corporale sau incorporale, dată fiind transferarea acestora prin intermediul unei operaţiuni bancare.
Act administrativ asimilat – refuzul Gărzii Forestiere A. de avizare a documentaţiei depuse în vederea acordării compensaţiilor proprietarilor de păduri afectaţi de funcţiile de protecţie pentru anul 2018 şi a dobânzilor aferente. Greşită soluţionare a ex
Pretenţii. Răspundere civilă delictuală. Conflict negativ de competenţă. Competenţă materială funcţională. Principiul disponibilităţii părţilor. Obiectul acţiunii în contencios administrativ
Recurs contencios administrativ. Litigii Curtea de Conturi
Recurs. Creanţă fiscală. Taxa de regularizare datorată Inspectoratului de Stat în Construcţii la terminarea lucrărilor. Momentul de începere a cursului prescripţiei de 5 ani.
acţiune în revendicare, calitate procesuală pasivă
Drept civil. Insolvenţă. Aspecte de drept procedural Apel.
Exercitare autoritatii parintesti. Pensie intretinere
partajare bunuri comune
Formularea unei plângeri la Primăria comunei, împotriva dispoziției emise de către primar, înăuntrul termenului de 30 de zile de la data comunicării acesteia, echivalează cu respectarea dispozițiilor legale impuse în acest sens