Suspendare soluţionare contestaţie administrativă întemeiată pe dispoziţiile art. 277 alin. 1 lit. a din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Condiţii.
Durata pentru care se încheie contractul individual de muncă.
Obligaţia practicianului în insolvenţă de a face dovada calităţii şi de a depune poliţa de asigurare. Verificare poliţei de asigurare la desemnarea practicianului.
Executarea contractelor de achiziţii publice. Calea de atac prevăzută de lege – recurs. Apel inadmisibil.
Drept procesual civil. Contestatia in anulare
Obşti de moşneni. Persoane îndreptăţite la plata dividendelor .
Reconstituirea vechimii în muncă
Dreptul muncii
Prevederilor legale din domeniul sanitar veterinar
Executare silită de drept comun vizând un bun al debitorului aflat în insolvenţă. Executarea se face în cadrul procedurii de executare colective şi concursuale a insolvenţei.
Drept civil. Contract de schimb. Inaplicabilitatea prevederilor Legii nr.17/2014 privind respectarea dreptului de preemţiune.
Stricteţea respectării regulilor de conduită şi onestitatea reciprocă între partenerii contractuali trebuie să caracterizeze relaţia angajator – salariat şi, în general, raportul de muncă.
Apelul incident. Apelul incident trebuie să aibă un conţinut clar, din care să rezulte fără echivoc intenţia promovării acestei căi de atac şi să cuprindă propriile critici aduse de intimat sentinţei şi modul în care acesta doreşte ca sentinţa să fie sch
Exproprieri. Art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013
Efectele instituției create prin dispozitiile art 55/1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Infracţiunea prev. de art.216 C.p. constând în folosirea serviciilor unei persoane exploatate
Dreptul muncii. Contestaţie decizie de concediere disciplinară.
Dreptul muncii. Raporturi de munca
Dispoziţiile art. 80 Cp. permit renunţarea la aplicarea pedepsei
Confiscarea - art. 112 lit. b Cp.