Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Decizie - 16.05.2016

Raportul dintre răspunderea civilă delictuală şi cea contractuală este cel de la general la special, în sensul că răspunderea delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile, astfel că dacă într-o situație dată nu sunt îndeplinite condiţiile ră

Decizie - 16.05.2016

Legea nr. 290/2003, republicată este o lege specială şi are caracter derogatoriu de la dreptul comun. Aceasta înseamnă că nu se pot acorda compensaţii pentru bunuri abandonate decât în condiţiile şi respectând procedura reglementată de legea specială.

Decizie - 10.05.2016

Certificatele medicale nu sunt acte administrative în înţelesul art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004. Certificatul de concediu medical reprezintă un act medical eliberat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi inde

Decizie - 18.04.2016

Participarea inculpatului la judecată şi drepturile acestuia

Decizie - 13.04.2016

Noţiunea de premeditare

Decizie - 29.03.2016

Contestaţia împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe în temeiul art.75. Eroare esenţială. Condiţii.

Decizie - 16.03.2016

Amânarea aplicării pedepsei

Decizie - 15.03.2016

Admisibilitatea cererii de ordonanţă preşedintială în materia suspendării executării actelor administrative

Decizie - 14.03.2016

Stabilirea competenţei în litigii având ca obiect pretenţii derivând din executarea unor lucrări de reabilitate termică a locuinţei

Decizie - 14.03.2016

Inadmisibilitatea declarării recursului de către un terţ intervenient care nu a dobândit calitatea de parte la judecata în faţa instanţei de fond

Decizie - 10.03.2016

Drept fiscal . Drept de deducere TVA aferent construcţiei aflată pe un teren pentru care contribuabilul nu deţine titlu valabil întocmit cu respectarea formalităţilor cerute de lege .

Decizie - 09.03.2016

Efectele reţinerii incidenţei art. 4 NCP asupra incapacităţilor ce decurg din legi extrapenale, ca urmare a condamnării.

Sentinţă penală - 07.03.2016

Noţiunea de foloase necuvenite

Decizie - 01.03.2016

Pact comisoriu, inserat expres de către părţi în cuprinsul Acordului-cadru . Rezilierea întemeiată pe pactul comisoriu este o reziliere convenţională, reglementată de dispoziţiile art. 1.550 alin. 2 şi art. 1.553 din Codul civil.

Decizie - 25.02.2016

Efectele autorităţii lucrului judecat. Naşterea dreptului de a cere restituirea fructelor ca efect al nulităţii. Valorificarea acestui drept în cadrul procedurii insolvenţei.

Decizie - 22.02.2016

Infracţiunea de abandon de familie prev. de art. 378 alin 2 cp - Subiect activ şi subiect

Decizie - 19.02.2016

Stabilirea competenţei se soluţionare a contestaţiilor formulate în condiţiile O.U.G. nr. 34/2006, în etapa premergătoare încheierii contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare, în favoarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contes

Decizie - 16.02.2016

Confirmarea administratorului/lichidatorului şi stabilirea remuneraţiei de adunarea creditorilor. Majoritatea necesară.

Decizie - 04.02.2016

Drept fiscal. Contestaţie împotriva deciziei de impunere emisă de AJFP privind obligaţii fiscale suplimentare prin care se calculează accesorii aferente debitului principal stabilit printr-o decizie de impunere emisă de CAS, necontestată.

Hotărâre - 02.02.2016

Aplicabilitatea deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în cauzele pendinte