Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Decizie - 14.09.2018

Contencios administrativ. Litigiu privind funcţionarii publici. Inadmisibilitate egalizare salarială cu funcţionari public dintr-o altă unitate administrativ teritorială sau din cadrul unui alt tip de instituţie sau autoritate publică

Decizie - 04.09.2018

Cerere de radiere în condiţiile în care nu s-a numit lichidator după dizolvare. Formularea cererii anterior rămânerii definitive a hotărârii de dizolvare. Curgerea termenului de numire în cursul procesului. Consecinţe.

Decizie - 04.09.2018

Cerere de plată a garanţiei de bună – execuţie derivată din contract de prestări servicii încheiat anterior deschiderii procedurii. Momentul naşterii creanţei.

Decizie - 04.09.2018

Convocarea Adunării Membrilor Cooperatori. Introducerea unei chestiuni pe ordinea de zi la data adunării cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Nelegalitate.

Decizie - 03.09.2018

Actul de control emis pentru constatarea și evaluarea pagubelor care angajează răspunderea patrimonială în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 85/2006 nu este un act administrativ, așa cum este definit în cuprinsul art. 2 lit. c din

Decizie - 10.07.2018

Acte de control întocmite de Curtea de Conturi. Control intern/managerial. Contracte de consultanţă. Nelegalitate.

Decizie - 05.07.2018

Contencios administrativ. Acţiune în anularea autorizaţiei de construire. Inadmisibilitate fundamentată pe neparcurgerea în termen procedural a plângerii prealabile

Decizie - 03.07.2018

Insolvenţă. Răspunderea administratorului societăţii debitoare. Limitele analizei de către judecătorul sindic a legalităţii Deciziei de impunere. Înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni comerciale apreciate de organul fiscal ca fiind nereale

Decizie - 03.07.2018

Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Decizie - 27.06.2018

Încetarea a raporturilor de muncă conform art. 56 alin. 1 lit. c teza I din Codul muncii. Aplicarea dispoziţiilor derogatorii ale OUG nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asisten

Decizie - 26.06.2018

Anularea/revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul comiterii, în interiorul termenului de supraveghere, a unei noi infracţiuni, fără a se dispune ulterior condamnarea inculpatului pentru comiterea celei precedente. Inadmisibilitatea aplicării ulterio

Decizie - 19.06.2018

Cerere furnizare informaţii de interes public. Sfera de aplicare a legii din perspectiva unei organizaţii neguvernamentale de utilitate publică.

Decizie - 18.06.2018

Motivare act administrativ. Motivarea trebuie să fie adecvată actului emis, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz.

Decizie - 12.06.2018

Încălcarea dispoziţiilor art. 403 Cod procedură penală, constând în nemotivarea soluţiei pronunţate, constituie motiv de desfiinţare cu trimitere pentru rejudecarea cauzei în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. a cod pr. penală.

Decizie - 12.06.2018

Proces-verbal de cercetare a evenimentului întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Noţiunea de accident colectiv. Condiţii. Nelegalitate parţială.

Decizie - 08.06.2018

Admiterea cererii de judecată în procedura simplificată (art. 374 – 375 cod pr. penală raportat la art. 396 alin. 2,3 şi 4 cod pr. penală). Pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 lit. c Cod procedură penală (art. 396 alin. 5 cod pr. penal

Decizie - 08.06.2018

Soluţionarea dosarului în primă instanţă de către judecătorul care, printr-o încheiere pronunţată anterior, a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cauză. Incompatibilitate. Nulitatea hotărârii astfel pronunţate.

Decizie - 07.06.2018

Pensie militară de stat anticipată conform art.18 lit.a din Legea 223/2010. Actualizarea bazei de calcul, în care sunt incluse gradaţiile. Actualizarea gradaţiilor prin echivalare.

Decizie - 06.06.2018

. Individualizarea judiciară a pedepsei; Interpretarea dispoziţiilor art. 83 cod penal privind a mânarea aplicării pedepsei.

Decizie - 05.06.2018

Motivarea hotărârii prin care se soluţionează contestaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 113 din Legea nr.85/2014 cu respectarea exigenţelor art. 425 Cod procedură civilă 2013 şi art.6 CEDO.