Persoana din sistemul public de asistență social. Drepturi salariale. Art. 1, O.U.G .27/2015 O.U.G. 83/2014 O.U.G. 70/2014
Acord de mediere. Momentul procesual până la care poate fi încheiat acordul de mediere, pentru a produce efecte juridice în privinţa laturii penale a cauzei.
Uzucapiune. Procedură. Condiții. Art. 28 din Legea nr. 115/1938
Malpraxis. Despăgubiri. Condiții. Art. 998 – 999 Cod civil. Legea nr. 95/2006 – art. 653
Contestație în anulare. Dreptul la un proces echitabil. Art. 318 Cod procedură civilă.
Camera preliminară. Obiectul procedurii. Legalitatea efectuării actelor de către organelle de urmărire penală.
5.Contencios administrativ. Anulare decizie încadrare în grad de handicap
6.Contencios administrativ-fiscal. Corecții financiare. Obligația autorității contractante de a preciza în cadrul anunţului de participare cerinţele minime pe care ofertanţii/candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a fi consideraţi calificaţi.
8.Drept procesual. Contencios administrativ. Obligația instanței de a motiva hotărârea nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut.
Măsuri preventive. Înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive.
Deschiderea procedurii insolvenței față de pârât. Consecințe.
Contestație împotriva deciziei de recuperare a debitului emis de C.J.P. Art. 179-181 din Legea nr. 263/2010 Art. 2 din Legea 125/2014
Litigii cu profesioniști. Măsură asiguratorie (sechestru). Condiții de admisibilitate.
11.Drept procesual. Litigii cu profesioniști. Comunicarea hotărârii potrivit Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială. Limba în care se
Calea de atac a apelului. Trimiterea cauzei spre rejudecare. Cazuri.
Report de constatare tehnico-ştiinţifică. Posibilitatea cenzurării de către judecătorul de cameră preliminară a existenţei pericolului de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori a caracterului urgent pentru lămu
Personal din învăţământ. Drepturi salariale. Plată ore de educaţie fizică în sistem de plată cu ora
Contestaţie la executare. Tardivitate
Recalculare pensie. Principiul contributivităţii
Proprietar sau deţinător temporar al unui câine periculos sau agresiv. Răspunderea penală în situaţia în care proprietarul era plecat din ţară la momentul atacului canin asupra unei persoane.