Spete jurisprudenta

Filtre active

Filtrare spete

Hotărâre - 08.11.2016

cerere de valoare redusă – calitatea de consumator a pârâtului; nevalabilitatea clauzei atributive de competență inserate în contract anterior nașterii dreptului la despăgubire

Hotărâre - 07.11.2016

hotărâre care sa tina loc de act autentic – exercitarea sau neexercitarea dreptului de preemţiune al statului constituie o condiţie de valabilitate a contractului de vânzare - cumpărare

Hotărâre - 07.11.2016

ordonanţă de plată – contestaţie în anulare – neregularitatea privind lipsa indicării numărului de apartament a fost acoperită prin faptul că în cuprinsul dovezii de înmânare a citaţiei s-a specificat în mod expres că s-a procedat la afişarea înştiinţării

Hotărâre - 07.11.2016

obligaţie de a face - despăgubirile acordate reclamanţilor în baza Legii nr. 9/1998, care corespund valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plăţii, ca urmare a actualizării sumei stabilite prin hotărârea ANRP, în raport cu indicele de creştere

Hotărâre - 04.11.2016

contestaţie la executare – invocarea aceloraşi motive care au fost invocate în cursul dosarului în care a fost pronunţată hotărârea ce constituie titlu executoriu

Hotărâre - 31.10.2016

pretenţii daune morale şi materiale (malpraxis) – antrenarea răspunderii spitalului pentru vătămări produse pacientului de instrumentele şi echipamentele medicale în baza contractului de servicii medicale încheiat cu reclamanta

Hotărâre - 31.10.2016

pretenţii – contract de cesiune între service-ul auto și proprietarul autoturismului; nedovedirea de către pârâtă a motivelor cu privire la achitarea parțială a reparațiilor la autoturism

Hotărâre - 31.10.2016

pretenţii - termenul special de prescripţie de 2 ani; raporturile dintre asigurător şi beneficiarul asigurării în cazul în care se încheie un contract de cesiune între asigurat şi service-ul auto

Hotărâre - 31.10.2016

uzucapiune - posesia exercitată de reclamant și, anterior, de mama sa, este una utilă, exercitată în mod continuu, în mod public, netulburat și neîntrerupt; accesiune în ceea ce privește construcția edificată pe teren

Hotărâre - 31.10.2016

revendicare imobiliară - considerentele decizorii care pot soluționa o chestiune litigioasă dintre părți dobândesc putere de lucru judecat; efectul negativ al puterii de lucru judecat

Hotărâre - 24.10.2016

acţiune pauliană – prescripţia dreptului material la acţiune; termenul de 1 an a început să curgă de la de la momentul înscrierii în cartea funciară a imobilului a actului de partaj voluntar, moment la care s-a asigurat opozabilitatea faţă de terţi a aces

Hotărâre - 21.10.2016

anulare proces verbal de contravenţie – inadmisibilitatea capătului de cerere având ca obiect restitirea amenzii contravenționale; prescripția aplicării sancțiunii în raport de caracterul faptei contravenționale – îndeplinirea unei obligații în termenul f

Hotărâre - 13.10.2016

Acţiunea formulată pe calea procedurii speciale privind evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept nu implică examinarea dreptului real de proprietate sau a altui drept real în condiţiile acţiunii în revendicare sau a celei confesorii. Deşi r

Hotărâre - 03.10.2016

contestaţie la executare – compensarea sumelor datorate de debitoare către creditoarea, societate de asigurare, aflată în insolvenţă se poate face doar de judecătorul sindic

Hotărâre - 03.10.2016

plângere împotriva încheierii de carte funciară - apelul formulat împotriva sentinței prin care s-a soluționat plângerea de carte funciară întrunește calitatea de acțiune ce privește fapte și raporturi juridice în legătură cu imobilul

Hotărâre - 30.09.2016

contestaţie creditor Legea nr. 77/2016 - stingerea unui credit prin darea în plată a tuturor imobilelor care constituie garanții pentru alte credite

Hotărâre - 28.09.2016

revendicare imobiliară: comparare titluri; act translativ de proprietate – dreptul de proprietate al pârâţilor este mai caracterizat

Hotărâre - 27.09.2016

constatare dare în plată – Legea nr. 77/2016 – excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016: sesizarea Curţii Constituţionale; suspendarea judecării cauzei în raport de prevederile art. 413 alin. 1 C.pr.civ.

Hotărâre - 27.09.2016

ordonanţă preşedinţială – neîndeplinirea condiției referitoare la caracterul vremelnic în ceea ce privește obligația de a muta construcția metalică; neîndeplinirea condiției referitoare la aparența de drept în ceea ce privește obligația de a descuia cele

Hotărâre - 26.09.2016

acţiune în constatare – clauze abuzive: inexistenţa caracterului abuziv al clauzei de risc valutar